Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Guardiola le-a cerut lui Valdes şi Busqutes să ia galben pentru a nu lipsi cu Real Madrid

Guardiola le-a cerut lui Valdes şi Busqutes să ia galben pentru a nu lipsi cu Real Madrid

Guardiola le-a cerut lui Valdes şi Busqutes să ia galben pentru a nu lipsi cu Real Madrid
05 Apr 2011   •   13:29

Anul trecut, în cadrul unui meci cu Ajax din Liga Campionilor, Jose Mourinho le-a cerut lui Sergio Ramos şi Xabi Alonso să încaseze câte un cartonaş galben, care le-a adus în acelaşi timp şi eliminarea, pentru a nu risca să lipsească în alte partide mai importante.

 
Gestul portughezului a născut reacţii mai ales contra, The Special One fiind acuzat că nu are niciun scrupul şi acţionează machiavelic. Chiar şi UEFA a luat atitudine şi l-a suspendat pe tehnician pentru două meciuri, ceea ce a dus la una dintre replicile obişnuite ale lui Mourinho: „Privesc această pedeapsă ca pe o medalie. Sunt încântat că există o regulă pentru mine şi o alta pentru ceilalţi antrenori”.
 
Cum rivalitatea dintre Real Madrid şi FC Barcelona este uriaşă, catalanii nu puteau rămâne datori nici din acest punct de vedere. Mai ales că Victor Valdes şi Sergio Busquets ar fi putut lipsi din El Clasico dacă ar fi primit galben etapa viitoare cu Almeria. Astfel că Pep Guardiola le-a cerut celor doi elevi ai săi să încaseze cartonaşele în finalul partidei cu Villareal, urmând astfel să fie suspendaţi pentru întâlnirea cu ultima clasată din La Liga.
 
Busquets a recurs chiar şi la un fault intenţionat asupra italianului Rossi pentru a fi avertizat, dar când a văzut că nu o scoate la capăt cu un arbitru încăpăţânat, a recurs la metoda care niciodată nu dă greş: tragerea de timp fără jenă. La fel ca şi coechipierul său. Acum rămâne de văzut dacă Mourinho avea dreptate în ceea ce priveşte regulile diferite.
 

×
Subiecte în articol: FC Barcelona Pep Guardiola La Liga Spania
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close