Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Hattrickul lui Van Persie o califică pe Manchester United în sferturile Ligii Campionilor

Hattrickul lui Van Persie o califică pe Manchester United în sferturile Ligii Campionilor

Hattrickul lui Van Persie o califică pe Manchester United în sferturile Ligii Campionilor
de M.T.    |    20 Mar 2014   •   09:04

Un hattrick marcat de olandezul Robin Van Persie a oferit suporterilor lui Manchester United una dintre puţinele satisfacţii ale acestui sezon, campioana Angliei reuşind să se califice în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Aflată pe locul 7 în Premier League şi învinsă cu 2-0 în meciul tur de Olympiakos, United risca să rămână practic fără obiectiv în acest final de stagiune.

Echipa antrenată de David Moyes a reuşit însă să întoarcă rezultatul din prima manşă şi s-a impus pe Old Trafford cu 3-0, toate golurile fiind marcate de Van Persie, care devine astfel primul olandez şi primul jucător al lui United care reuşeşte un hattrick în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor.

Atacantul de 30 de ani a deschis scorul în minutul 25, când a transformat un penalty pe care tot el îl obţinuse, apoi a egalat scorul general al dublei în prelungirile primei reprize, după o pasă primită de la Wayne Rooney.

Reprezentaţia lui Van Persie s-a încheiat în debutul părţii secunde, olandezul stabilind rezultatul final în minutul 52, când a executat impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 25 de metri.

Cea de-a opta echipă calificată în sferturile de finală ale Ligii Campionilor este Borussia Dortmund, finalista ediţiei precedente.

Germanii au pierdut returul de pe teren propriu cu Zenit St. Petersburg, scor 1-2, dar merg mai departe datorită victoriei cu 4-2 din prima manşă.

Oaspeţii au marcat primii, prin brazilianul Hulk, autorul unui gol superb, cu un şut din afara careului, dar Borussia a egalat înainte de pauză, graţie reuşite lui Sebastian Kehl.

Zenit a revenit în avantaj în minutul 73, prin Jose Rondon, dar reuşita atacantului din Venezuela a oferit doar satisfacţia unui succes de palmares.

Alături de Manchester United şi Borussia Dortmund, în sferturile de finală ale Ligii Campionilor s-au mai calificat Bayern Munchen, deţinătoarea trofeului, Atletico Madrid, FC Barcelona, Paris St. Germain, Chelsea şi Real Madrid.

Tragerea la sorţi a meciurilor din faza următoare va avea loc vineri.

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close