Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Hiddink are şanse reale să devină noul antrenor al Turciei după ce lasă Rusia

Hiddink are şanse reale să devină noul antrenor al Turciei după ce lasă Rusia

Hiddink are şanse reale să devină noul antrenor al Turciei după ce lasă Rusia
Sursa foto: guus hiddink
15 Feb 2010   •   19:15

Turcia ar putea avea, din vară, un antrenor cu renume mondial. Echipa naţională a "Semilunei" nu are, în acest moment, un tehnician, după ce Fatih Terim a părăsit postul de selecţioner spre sfârşitul anului 2009. Hiddink este, în acest moment, sub contract cu federaţia din Rusia, dar contractul îi expiră după Cupa Mondială din Africa de Sud. Presa din Turcia anticipează, deja, că Hiddink va fi văzut la Ankara din vară.
Olandezul care a mai antrenat, deja, pe continentele European, Asiatic şi Australian, antrenează reprezentativa Rusiei deja de patru ani şi simte nevoia de o schimbare, mai ales în vedere că este obişnuit cu contractele de durată mai scurtă. Spre exemplu, Hiddink a petrecut doar doi ani ca antrenor în Coreea de Sud (2000-2002) şi a reuşit să califice echipa în semifinalele Cupei Mondiale. De asemenea, după doar un an petrecut la cârma Australiei (2005-2006) i-a calificat pe "Canguri" la Cupa Mondială din Germania după o lungă absenţă. În 2008, a ajutat Rusia să atingă semifinalele Campionatului European din Austria şi Elveţia.
Cotidianul turc Sabah anticipează că Hiddink va semna încă de vinerea aceasta un contract pe patru ani cu federaţia de la Ankara şi va câştiga 3,75 milioane de euro pe sezon.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Guus Hiddink selectioner
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close