Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Liga Campionilor: Bayern a învins acasă pe Juventus. Barcelona, egalată în ultimul minut

Liga Campionilor: Bayern a învins acasă pe Juventus. Barcelona, egalată în ultimul minut

Liga Campionilor: Bayern a învins acasă pe Juventus. Barcelona, egalată în ultimul minut
de M.T.    |    03 Apr 2013   •   09:32

Bayern Munchen a luat o opţiune importantă pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, reuşind să se impună cu 2-0 pe teren propriu în faţa lui Juventus Torino, în timp ce Paris St. Germain a obţinut o remiză acasă cu Barcelona, scor 2-2, graţie unui gol marcat la ultima fază.

Considerat cel mai tare duel din faza sferturilor de finală, meciul dintre Bayern şi Juventus a fost în cele din urmă doar un monolog bavarez, liderul din Bundesliga putând obţine un succes mult mai clar decât acest 2-0, care ar fi lămurit problema calificării încă de la Munchen.

Gazdele au deschis scorul în secunda 23, când şutul lui Alaba a fost uşor deviat de Vidal, suficient pentru a-l păcăli pe Buffon. A fost al doilea cel mai rapid gol din istoria fazelor eliminatorii ale Ligii Campionilor, recordul aparţinându-i unui fost jucător al lui Bayern, olandezul Roy Makaay, care, în 2007, a înscris după doar 10 secunde, într-o confruntare cu Real Madrid.

După ce a ratat mai multe ocazii mari de a se desprinde, echipa germană şi-a dublat în cele din urmă avantajul în minutul 63, atunci când Muller a trimis mingea în poartă din apropiere, după ce Buffon a respins greşit în faţă un şut al lui Luis Gustavo, fază la care oaspeţii au solicitat offside.

„Trebuie să fim corecţi şi să spunem că echipa mai bună a câştigat. Am întâlnit un adversar mai puternic din punct de vedere fizic, cu mai multă calitate şi cu numeroase individualităţi. Bayern se află printre favoritele la cucerirea trofeului şi cred că sunt foarte determinaţi după eşecul de anul trecut”, a declarat Antonio Conte, tehnicianul lui Juventus, la finalul întâlnirii.

„Am discutat înaintea meciului şi ştiam că nu trebuie să primim gol. Era un lucru important, iar victoria cu 2-0 reprezintă un bun avantaj pentru retur”, este de părere olandezul Arjen Robben, cel care a irosit câteva şanse uriaşe de a marca şi de a asigura echipei sale un succes şi mai clar.

Mult mai echilibrat şi mai imprevizibil a fost celălalt meci de marţi seară, PSG - Barcelona, al cărui rezultat final, 2-2, a fost stabilit abia la ultima fază.

Francezii au avut prima şansă importantă de a marca, dar Lavezzi a trimis în bară. În schimb, catalanii au fost mai cinici şi, cu şapte minute înainte de pauză, Messi a marcat al optulea său gol în actuala ediţie a Ligii, după o pasă absolut superbă a lui Dani Alves.

Gazdele au egalat cu zece minute înainte de final, prin Ibrahimovic, aflat însă într-o evidentă poziţie de offside, însă Barcelona a revenit în avanatj în minutul 89, atunci când Xavi a transformat un penalty obţinut de Alexis Sanchez.

Echipa antrenată de Carlo Ancelotti a amânat totuşi deznodământul în privinţa calificării pentru meciul retur, pentru că Matuidi a profitat de o gafă a portarului Victor Valdes şi a egalat în al patrulea minut de prelungire.

Sarcina formaţiei blaugrana nu se anunţă deloc uşoară în manşa a doua, Messi fiind incert pentru partida de pe Camp Nou, după ce a fost schimbat la pauză din cauza unei accidentări, în timp ce Mascherano, şi el cu probleme medicale, va lipsi cu siguranţă în retur.


×
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close