Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Obsesie sau supărare îndreptăţită? Italienii spun că golul din ofsaid al lui Klose a eliminat Fiorentina

Obsesie sau supărare îndreptăţită? Italienii spun că golul din ofsaid al lui Klose a eliminat Fiorentina

Obsesie sau supărare îndreptăţită? Italienii spun că golul din ofsaid al lui Klose a eliminat Fiorentina
Sursa foto: sebastien frey
10 Mar 2010   •   13:40

Eliminarea din Liga Campionilor a provocat multă dezamăgire la Florenţa, atât între jucători şi oficiali, dar şi printre suporteri. Partida retur, de pe "Artemio Franchi" din Florenţa s-a terminat cu victoria italienilor, 3-2, iar astfel golul marcat de germani pe final, pe Allianz Arena, din ofsaid capătă o importanţă foarte mare. Cel puţin în opinia celor de la Fiorentina, care consideră că le-a fost furată calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Cei de la Bayern pot acuza, însă, şi ei ofsaidul de la primul gol marcat marţi de Jovetic.
"Când echipa mea este completă, fără accidentaţi, poate face lucruri extraordinare. Am ieşit din competiţie cu fruntea sus. Din opt meciuri jucate în Liga Campionilor, am câştigat şase. Nu cred că am prestat un joc învechit, un "catenaccio". Am jucat frumos, cu mult curaj, şi am fost eliminaţi din cauza golului marcat de Klose în meciul tur. Este adevărat şi faptul că, la 2-0, trebuia să ne regrupăm, să fim echilibraţi. Dar nu pot cere echipei mele mai mult decât ce a arătat în acest meci", a declarat antrenorul formaţiei toscane, Cesare Prandelli, potrivit Mediafax.
Preşedintele clubului florentin, Andrea della Valle, are aceeaşi părere despre motivul eliminării echipei din Europa.
"Am fost eliminaţi câştigând meciul de acasă şi am fost eliminaţi din cauza complicităţii arbitrului Ovrebo în meciul tur. E greu să ieşi după ce ai câştigat, fără să te gândeşti la meciul din tur. Dar Florenţa trebuie să fie mândră de felul în care Fiorentina a jucat acest meci", a declarat oficialul toscan.
Chiar şi portarul francez Sebastien Frey consideră că descalificarea a fost decisă la golul lui Klose din tur.
"Nu avem regrete prea multe, pentru că am făcut tot ce a fost posibil. Din păcate, asta nu a fost suficient. Suntem dezamăgiţi. Şi apoi, ne gândim că, după un 1-1 în tur, dacă nu ar fi fost golul acela din ofasid, acum am fi fost calificaţi. Am făcut cu adevărat un meci mare, suntem mândri de asta. Mai ales că jocul s-a disputat în condiţii dificile, pe un vânt foarte puternic", a conchis gardianul din poarta Fiorentinei.
Antena3.ro

×
Parteneri
Ion Iliescu și Petre Roman, audiați în Dosarul Mineriadei, după 34 de ani
x close