Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Olanda revine de două ori şi câştigă Campionatul European de Fotbal U17

Olanda revine de două ori şi câştigă Campionatul European de Fotbal U17

Olanda revine de două ori şi câştigă Campionatul European de Fotbal U17
Sursa foto: Foto: Mediafax
15 Mai 2011   •   19:49

Reprezentativa Olandei învins echipa Germaniei şi a câştigat cu scorul de cinci la doi finala Campionatului European de Fotbal pentru jucători sub 17 ani. Aceasta este prima dată când Olanda se impune în competiţie.

Olanda a reuşit să revină într-o partidă în care a fost condusă de două ori, iar, cu o repriză secundă care va rămâne în istoria competiţiei, a câştigat cea mai spectaculoasă finală a Campionatului European de Fotbal sub 17 ani.

Învinşi de germani în 2009, elevii lui Albert Stuivenberg au reuşit să învingă echipa Germaniei în meciul de deschidere al Campionatului, dar finala părea a avea un alt rezultat.

După ce timp de şase meciuri defensiva olandeză nu a fost învinsă, Samed Yesil a deschis scorul pentru Germania după un gol norocos în minutul '8. Trinidade de Vilhena a egalat în minutul 23, după o fază superbă în care Anass Achahbar a acţionat ca pivot, pasând perfect pentru şutul lui de Vilhena.

Okan Aydin a înscris pentru Germania cu un şut puternic de la aproximativ 25 de metri, în minutul 32, pentru ca acelaşi de Vilhena să profite de o greşeală a portarului german şi să readucă egalitatea pe tabela de marcaj, două minute mai târziu, stabilind scorul primei reprize.

La scurt timp de la reluare, Memphis Depay a realizat o cursă prin care şi-a demonstrat abilităţile tehnice, aducând Olanda pentru prima dată în avantaj. Golul a oferit încredere tinerilor olandezi, care au mai ameninţat poarta în câteva rânduri. Terence Kongolo a adus scorul la 4-2, înscriind cu capul după un corner, în minutul 52.

Germania nu şi-a revenit după primirea celui de-al patrulea gol şi nu a mai contat în meci, tot olandezii fiind mai periculoşi. În cele din urmă, cu trei minute înainte de finalul partidei, mijolcaşul lui Arsenal Londra, Kyle Ebecilio a stabilit scorul final: Olanda - Germania, 5-2.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close