Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Real Madrid a câştigat Supercupa Spaniei, după ce a învins cu 2-1 pe FC Barcelona

Real Madrid a câştigat Supercupa Spaniei, după ce a învins cu 2-1 pe FC Barcelona

Real Madrid a câştigat Supercupa Spaniei, după ce a învins cu 2-1 pe FC Barcelona
Sursa foto: Foto: Agerpres/AP
de M.T.    |    30 Aug 2012   •   10:43

Real Madrid a câştigat returul Supercupei Spaniei în faţa marii rivale FC Barcelona, scor 2-1, şi a cucerit astfel trofeul pentru a noua oară.

Echipa antrenată de Jose Mourinho pierduse prima manşă, scor 2-3, dar a profitat de faptul că a marcat mai multe goluri în deplasare pentru a-şi trece în palmares primul trofeu al noului sezon din fotbalul spaniol.

În faţa a peste 80.000 de spectatori prezenţi pe Santiago Bernabeu, Real a început avântat partida de pe Santiago Bernabeu, sufocându-şi efectiv adversara, care a fost de nerecunoscut în prima parte a întâlnirii.

În aceste condiţii, nu a mirat pe nimeni că madrilenii conduceau deja cu 2-0 după doar 20 de minute de joc.

Argentinianul Gonzalo Higuain a profitat de o gafă a lui Mascherano din minutul 11 şi a deschis scorul din situaţie de unu contra unu cu Victor Valdes, portarul oaspeţilor.

Peste doar opt minute, o nouă neatenţie în apărarea catalanilor, de această dată a lui Pique, i-a permis portughezului Cristiano Ronaldo să înscrie pentru 2-0.

Starul echipei din capitala Spaniei a devenit astfel doar al doilea jucător din istorie care punctează în cinci "El Clasico" la rând, egalând performanţa chilianului Ivan Zamorano.

Lucrurile au mers din rău în mai rău pentru Barcelona, care a rămas în inferioritate numerică în minutul 28, atunci când brazilianul Adriano a fost eliminat pentru un fault asuprea lui Ronaldo din situaţie de ultim apărător.

Paradoxal, deşi au rămas în inferioritate numerică, elevii lui Tito Vilanova au reuşit să echilibreze disputa şi, cu un minut înainte de pauză, argentinianul Lionel Messi a redus din diferenţă, printr-o execuţie splendidă din lovitură liberă.

În partea a doua, ocaziile au fost împărţite, Pedro ratând în două rânduri şansa de a egala pentru Barcelona, în timp ce Higuain ar fi putut închide definitiv meciul, însă şutul său a lovit bara.

Pe final, Jose Mourinho şi-a permis să-i ofere şansa debutului oficial croatului Luca Modric, ultima achiziţie a celor de la Real Madrid, fostul mijlocaş de la Tottenham intrând pe teren în minutul 83.

×
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close