Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Real Madrid pregăteşte 100 de milioane de euro pentru un transfer galactic

Real Madrid pregăteşte 100 de milioane de euro pentru un transfer galactic

Real Madrid pregăteşte 100 de milioane de euro pentru un transfer galactic
09 Mar 2016   •   14:12

Atacantul gabonez Pierre-Emerick Aubameyang, de la Borussia Dortmund, este ținta principală pentru mercato de vară a echipei Real Madrid care pregătește o ofertă de 100 milioane euro, relatează ziarul german Express, potrivit Agerpres.

Conform sursei citate, Real Madrid a încheiat deja un pre-acord cu Dortmund pentru acest transfer în valoare de 100 milioane euro. Borussia Dortmund dezminte însă posibila plecare a lui Aubameyang, autor a 32 goluri în 37 meciuri în toate competițiile din acest sezon.

În urmă cu două săptămâni, într-un interviu pentru L'Equipe, africanul dezvăluia că visul său de copil este de a juca la Real Madrid: ''În 2014, înainte de a muri bunicul meu, i-am promis că voi ajunge să joc acolo''.

Michael Zorc, director sportiv la Dortmund, a dezmințit însă orice înțelegere cu Real Madrid: ''Este o prostie, nu avem niciun acord''. Contractul gabonezului expiră în iunie 2018.

Dacă totuși transferul se va realiza, Aubameyang va deveni al cincilea fotbalist african care va purta tricoul lui Real Madrid după Samuel Eto'o, Geremi Njitap, Mahamadou Diarra și Emmanuel Adebayor. Alți trei jucători africani de origine, dar care au primit apoi cetățenia altor țări, au jucat de asemenea la Madrid: Zinedine Zidane, Karim Benzema și Makelele.

×
Subiecte în articol: Real Madrid Borussia Dortmund
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close