Antena 3 CNN Sport Fotbal extern România, la un pas de calificarea la Campionatul European Under-21, după 2-0 cu Țara Galilor

România, la un pas de calificarea la Campionatul European Under-21, după 2-0 cu Țara Galilor

România, la un pas de calificarea la Campionatul European Under-21, după 2-0 cu Țara Galilor
12 Oct 2018   •   20:57

Selecţionata României este foarte aproape de obţinerea calificării la Campionatul European de fotbal Under-21 din 2019, după ce a învins formaţia Ţării Galilor cu scorul de 2-0 (0-0), vineri, în penultimul său meci din Grupa a 8-a a preliminariilor, pe stadionul ''Dr. Constantin Rădulescu'' din Cluj-Napoca. 

Înaintea ultimei etape, programată marţi (România – Liechtenstein, Portugalia – Bosnia-Herţegovina, Ţara Glilor – Elveţia), echipa României este lider în clasament, cu 21 de puncte. Portugalia este pe doi, cu 19 puncte, iar Bosnia pe trei, cu 18 puncte. Ţara Galilor este pe poziţia a patra, cu zece puncte, la egalitate cu Elveţia, locul 5. Ultima din clasamentul grupei este adversara României din ultima etapă, Liechtenstein, care a pierdut până acum toate meciurile, astfel că nu are niciun punct.

Cele nouă câştigătoare ale grupelor de calificare merg direct la Campionatul European, iar patru din cele 9 ocupante ale locurilor secunde, cele mai bune, vor disputa un play-off.

La partida de la Cluj-Napoca, au marcat Dennis Man ’55 şi George Puşcaş ’71.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: campionat european calificare România
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close