Nu doar vedetele lui FC Porto sunt dorite de marile cluburi europene, după parcursul senzaţional al echipei lui Andre Villas Boas din acest sezon. Românul Cristian Săpunaru a intrat în atenţia lui AS Roma, care vede în fostul rapidist o soluţie pentru întărirea flancului drept al apărării.
Informaţia a fost dezvăluită de site-ul calciomercato.com, care scrie despre Săpunaru că „este unul dintre jucătorii de bază ai lui Villas Boas. În vârstă de 26 de ani, convocat mereu la naţionala României, el este un fundaş dreapta cu un fizic impresionant”. Sursa citată adaugă că principala ţintă a clubului la care este legitimat şi Bogdan Lobonţ o reprezintă olandezul Van der Wiel, însă românul reprezintă o soluţie mai ieftină, fiind cotat la aproximativ 5 milioane de euro.
Rămânem în Cizmă, acolo unde Corriere dello Sport scrie că Mutu ar putea ajunge la AC Milan, în schimbul lui Antonio Cassano, nemulţumit că nu a reuşit să se impună ca titular pe San Siro de la sosirea lui în perioada de mercato din iarnă. Gruparea viola ar vrea să se despartă de internaţionalul român, nemulţumită de desele scandaluri în care a fost implicat, dar şi pentru salariul mare pe care îl încasează.