Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Un fotbalist indonezian a fost suspendat pe viaţă pentru lovirea unui arbitru

Un fotbalist indonezian a fost suspendat pe viaţă pentru lovirea unui arbitru

Un fotbalist indonezian a fost suspendat pe viaţă pentru lovirea unui arbitru
de M.T.    |    25 Apr 2013   •   17:39

Un fotbalist din Indonezia a fost suspendat pe viaţă de federaţia din această ţară, după ce l-a lovit în faţă pe arbitrul unei partide din campionatul intern.

Pieter Rumaropen, atacant al formaţiei Persiwa Wamena, l-a atacat pe arbitru pentru că a acordat un penalty împotriva echipei sale în meciul cu Pelita Bandung Raya disputat duminică.

În urma incidentului, meciul a fost întrerupt un sfert de oră, iar centralul a fost transportat la spital, unde i s-au pus patru copci.

Hinca Panjaitan, membru al Comisiei de Disciplină care a decis suspendarea lui Rumaropen, a precizat că motivul sancţiunii îl reprezintă faptul că imaginea fotbaului din Indonezia va avea de suferit în urma incidentului.

„Este un act teribil, pe care nu-l putem tolera. Acesta a pătat imaginea fotbalului indonezian şi sperăm că pedeapsa dictată ne va ajuta să o reparăm”, a precizat Panjaitan, citat de Guardian.

Nu este prima oară când federaţia indoneziană ia o decizie atât de drastică. În 2008, patru jucători au fost de asemenea suspendaţi pe viaţă, după ce l-au bătut pe arbitrul unui meci şi pe asistenţii săi.

×
Subiecte în articol: indonezia
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close