Antena 3 Sport Off Sport Ajax Amsterdam i-a îndeplinit dorinţa unui băiat de 8 ani care suferă de o boală rară. Puştiul a jucat în echipa mare a "lăncierilor"

Ajax Amsterdam i-a îndeplinit dorinţa unui băiat de 8 ani care suferă de o boală rară. Puştiul a jucat în echipa mare a "lăncierilor"

de M.T.    |    18 Dec 2013   •   11:53
Ajax Amsterdam i-a îndeplinit dorinţa unui băiat de 8 ani care suferă de o boală rară. Puştiul a jucat în echipa mare a "lăncierilor"
Sursa foto: Foto: ajax.nl

Jay-jay Willems are 8 ani şi suferă de sindromul IBS, o boală cronică rară, dar care poate fi tratată. În ciuda bolii, puştiul iubeşte cu pasiune fotbalul, iar visul său cel mai mare era să aibă ocazia de a juca pentru echipa lui favorită, Ajax Amsterdam.

Prin intermediul Fundaţiei Ajax, cel mai de succes club din Olanda i-a îndeplinit dorinţa lui Jay-jay. Mai mult decât atât, i-a oferit un weekend ne neuitat.

Puştiul a fost în centrul unui "transfer" surpriză, el având ocazia de a se antrena alături de componenţii primei echipe a lui Ajax, de a face mişcări de încălzire alături de aceştia, înaintea meciului de campionat cu NAC Breda, şi de a da lovitura de începere a partidei pe care "lăncierii" au câştigat-o cu 4-0 în urmă cu două etape.

Nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. Jay-jay a fost prezentat oficial în cadrul unei conferinţe de presă, în care a stat alături de antrenorul lui Ajax, Frank De Boer, a primit tricou de joc, cu numărul 9, iar numele şi forografia sale au apărut pe tabela arenei din Amsterdam la anunţul echipelor oficiale.

În joc au intrat şi jurnaliştii postului de televiziune FOX, care au l-au analizat pe noul venit în lotul lui Ajax, concluzia fiind că acesta reprezintă viitorul alb-roşilor.

„Este un mare vis devenit realitate”, a declarat Jay-jay, la finalul celor două zile în care a făcut parte din lotul lui Ajax. La final, a revenit în spital pentru a-şi continua tratamentul, dar cu un zâmbet de satisfacţie pe faţă, care îl va ajuta să treacă mai uşor peste suferinţa sa.


Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close