Antena 3 CNN Sport Off Sport Angela Merkel, despre victoria naţionalei de fotbal: Am dominat, a fost un meci formidabil!

Angela Merkel, despre victoria naţionalei de fotbal: Am dominat, a fost un meci formidabil!

Angela Merkel, despre victoria naţionalei de fotbal: Am dominat, a fost un meci formidabil!
Sursa foto: Foto: INTACT Images/EPA
23 Iun 2012   •   09:20

Cancelarul german Angela Merkel a calificat drept formidabil meciul câştigat de Germania, scor 4-2, în faţa Greciei, în semifinalele Euro-2012, vineri, la Gdansk, informează AFP.
   
Merkel, prezentă în tribune în timpul meciului, a recunoscut că a ''tremurat puţin la început'', dar a spus mereu este frumos să asişti la astfel de meciuri.
   
"Am impresia că am dominat. A fost un meci formidabil. Felicitări, continuaţi tot aşa!'', a declarat Merkel.
   
Naţionala Germaniei a învins, vineri seară, la Gdansk, cu scorul de 4-2 (1-0), reprezentativa Greciei, în al doilea sfert de finală din cadrul Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în semifinalele competiţiei.
   
Pentru Germania au marcat Phillip Lahm '39, Sami Khedira '61, Miroslav Klose '68 şi Marco Reus '74, iar pentru Grecia au înscris Giorgios Samaras '55 şi Dimitris Salpingidis '89 (penalti).
   
Germania, finalista ediţiei din 2008, când a fost învinsă de Spania, va întâlni în semifinale, la 28 iunie, la Varşovia, câştigătoarea sfertului de finală dintre Anglia şi Italia.

×
Parteneri
Harta clanurilor interlope din estul României
x close