Antena 3 CNN Sport Off Sport Meciul de rugby România - Spania s-a transformat noaptea într-un "meci de box", într-un club de noapte

Meciul de rugby România - Spania s-a transformat noaptea într-un "meci de box", într-un club de noapte

Meciul de rugby România - Spania 24-7, de sâmbătă după-amiază, a "continuat" şi în cursul nopţii, într-un mod violent.

Meciul de rugby România - Spania s-a transformat noaptea într-un "meci de box", într-un club de noapte
de M.Z.    |    24 Feb 2020   •   09:18

Din primele informaţii, patru jucători români şi trei spanioli s-au luat la bătaie într-un club din Botoșani, acolo unde ambele echipe se duseseră să se relaxeze. Mai mulți componenți din cele două tabere s-au îmbătat și s-au încăierat, potrivit monitorulbt.ro

Pentru ca bătaia să nu degenereze, au intervenit agenţii de securitate ai clubului de noapte, reuşind să îi despartă pe scandalagii până la venirea poliţiei.

Sportivii implicaţi în altercaţie erau plini de sâmge, dar au refuzat să meargă la spital.

 „Nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale și nu au fost depuse plângeri penale de către cei implicați în eveniment. Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt IPJ Botoșani.

Reprezentanții celor două echipe nu au putut fi contactați.
 

×
Subiecte în articol: bătaie jucatori rugby
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close