Mircea Lucescu, poveste neștiută de la unul dintre cele mai importante meciuri din istoria lui Dinamo: "Am urcat în tribună să salvez un fan"

16 Feb 2017   •   18:49
Mircea Lucescu, poveste neștiută de la unul dintre cele mai importante meciuri din istoria lui Dinamo: "Am urcat în tribună să salvez un fan" Foto: Agerpres

Mircea Lucescu, antrenorul lui Zenit St. Petersburg, va juca în această seară contra lui Anderlecht, în 16-imile Europa League.

Antrenorul român a rememorat pe noul blog al jurnalistului Daniel Nanu meciul dintre Dinamo și Anderlecht, din 1990, din semifinalele Cupei Cupelor, scor 0-1.

Lucescu și-a amintit cum a urcat în trbiună pentru a salva un fan dintr-o încăierare.

"Interesul pentru semifinală era foarte mare, așa că am decis să jucăm pe «23 August». Atmosfera nu era una bună pentru fotbal, și nici pentru noi, din păcate.

Lumea în București era preocupată de politică, se organizau mitinguri, se contestau unii pe alții. O perioadă de nervozitate incredibilă. La meci de exemplu, spre final, am observat că în tribune se încăieraseră niște fani, iar unul căzuse la pământ și era bătut de ceilalți. Oamenii de la poliție nu interveneau, erau timorați pur și simplu. A trebuit ca eu să plec de pe bancă, să urc în tribună și să-i potolesc. Păi, altfel, l-ar fi călcat în picioare pe cel căzut.

A fost o perioadă teribilă în acea primăvară", a mărturisit Mircea Lucescu.

Interviul integral poate fi citit pe danielnanu.ro

x close