Antena 3 CNN Sport Off Sport Primăria Bucureşti: Soluţia pentru redeschiderea Arenei Naţionale

Primăria Bucureşti: Soluţia pentru redeschiderea Arenei Naţionale

Primăria Bucureşti: Soluţia pentru redeschiderea Arenei Naţionale
Sursa foto: Foto: Agerpres
19 Ian 2016   •   15:12

Alexandru Ichim, purtător de cuvânt al Primăriei Capitalei, este de părere că o analiză mai serioasă, făcută de specialiști ISU, asupra a ceea ce înseamnă calitatea materialului din care a fost realizată copertina Arenei Naţionale ar putea fi soluţia pentru redeschiderea stadionului.

"Soluţia care ar putea redeschide stadionul ar fi o analiză mai serioasă a ceea ce înseamnă calitatea materialului din care a fost realizată acea copertină, de către cei de specialitate. Mă refer la ISU. Din punct de vedere al siguranței de incendiu, materialul nu respectă normele în vigoare. Modificarea legislației ar fi soluția rapidă de a reda stadionul în circuitul public, dar numai în condițiile în care studii amănunțite vor arăta că acel material nu pune în pericol oamenii. Primăria nu poate să afirme că soluția tehnică pentru acea copertină pune sau nu pune în pericol oamenii de pe stadion. Conform legii, acel stadion poate fi deschis dacă are toate avizele", a afirmat Ichim, marţi, la Digi24, potrivit Agerpres.

El a subliniat că Stadionul Naţional nu a avut niciodată autorizaţie de securitate la incendiu.

"Contractul iniţial nu prevedea soluţia acoperișului așa cum arată ea astăzi. A apărut pe parcurs și au fost alocate 84 de milioane de lei strict pentru această cupolă. Încă 112 milioane de lei pentru buna desfășurare a finalei Cupei UEFA. Aproximativ 200 de milioane de lei în plus", a precizat Ichim.

Potrivit acestuia, Primăria Capitalei vede ca ultimă soluție varianta modificării acoperișului, pentru că ar genera costuri suplimentare. "Ar genera un prejudiciu major Primăriei și bucureșteanului. Dacă există posibilitatea ca materialul să fie reglementat legal din punct de vedere al securității la incendiu, să se modifice normativul și să fie redat circuitului Stadionul Național", a declarat purtătorul de cuvânt al PMB.

El a precizat că se poartă discuții cu responsabilii ISU pentru a obține un punct de vedere dacă se poate sau nu autoriza această soluție, "pentru a vedea dacă se poate sau nu modifica normativul".

Săptămâna trecută, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, anunța că va începe un audit tehnico-financiar la Arena Națională.

"Încercăm să găsim o soluție pentru a putea folosi stadionul. La ora aceasta, singura soluție care pare rezonabilă este ca toate activitățile să se desfășoare cu acoperișul strâns. Vom vedea dacă se va putea obține aviz în aceste condiții. Dacă nu vom obține avizul nici în aceste condiții, va trebui să demontăm acoperișul retractabil. Acest lucru înseamnă că trebuie să cheltuim bani publici pentru a repara o prostie făcută de fosta administrație. Din punctul meu de vedere s-a produs un prejudiciu. Voi demara un audit tehnico-financiar care să aducă lumină în acest dosar", spunea Sava, precizând că materialul din care este făcut acoperișul nu este omologat în România.

 

×
Subiecte în articol: Arena Nationala Primăria Bucureşti
Parteneri
Guvernul a decis: Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte!
x close