Antena 3 CNN Sport Off Sport Primul mesaj al Simonei Halep, după întoarcerea în țară: „A fost un turneu foarte bun”

Primul mesaj al Simonei Halep, după întoarcerea în țară: „A fost un turneu foarte bun”

Primul mesaj al Simonei Halep, după întoarcerea în țară: „A fost un turneu foarte bun”
Sursa foto: Foto: Instagram/simonahalep
30 Ian 2018   •   10:23

Simona Halep a revenit luni în România, după finalul turneului de la Australian Open, unde românca s-a clasat pe locul doi mondial.

Simona Halep a scris, marți, un mesaj pe contul său de Instagram unde a povestit despre „momentele speciale” pe care le-a trăit pe teren și i-a mulțumit antrenorului său pentru eforturile depuse.

„Pa, Melbourne. A fost un turneu foarte bun și întotdeauna trăiesc un moment special atunci când joc într-o finală de grand slam. Chiar dacă nu am câștigat trofeul, sunt de-a dreptul recunoscătoare pentru această experiență. Îți mulțumesc D.(nr. antrenor: Darren Cahill) că ai fost alături de mine în această frumoasă călătorie. Este cea de-a doua noastră finală de grand slam și sper că ne vom mai întâlni cu o astfel de ocazie și că a treia oară va fi a noastră”, a scris Simona pe contul său de Instagram.

 

 

Bye Melbourne. It s been a great tournament, it s always a special moment to play a grand slam final. Not the trophy i wanted but i m really thankful of this experience. Thank you D for being by my side in this beautiful journey. It s our second GS final together, let s hope that i ll face again this opportunity and the 3 rd time will be ours?! #bestfans#thankstoeveryone#nevergiveup#keepworking#believe#enjoy

A post shared by Simona Halep (@simonahalep) on

×
Subiecte în articol: Simona Halep mesaj turneu
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close