Antena 3 CNN Sport Off Sport Sharapova, dovada vie că se câştigă bine şi în tenis. Rusoaica, în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive din lume

Sharapova, dovada vie că se câştigă bine şi în tenis. Rusoaica, în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive din lume

Sharapova, dovada vie că se câştigă bine şi în tenis. Rusoaica, în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive din lume
Sursa foto: Foto: totalprosports.com
06 Aug 2013   •   17:33

Jucătoarea de tenis din Rusia, Maria Sharapova, ocupă primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite sportive din lume, pentru a noua oară la rând, cu un venit anual de 29 de milioane de dolari, scrie rian.ru.

Din această sumă, 23 milioane de dolari reprezintă contractele de sponsorizare, iar restul de 6 milioane de dolari reprezintă premii obţinute la competiţii.

Potrivit Forbes, de-a lungul carierei sale, Maria Sharapova, în vârstă de 26 de ani, a câştigat de pe urma contractelor de publicitate circa 180 milioane de dolari şi a acumulat alte 27 milioane de dolari din premii, ceea ce reprezintă al treilea rezultat în istoria tenisului, după sportivele americane Serena şi Venus Williams.

Alte venituri ale sportivei provin din contractele de publicitate semnate cu Nike, Samsung Electronics, Head, Tag Heuer, Porschesi Evian.

În plus, sportiva s-a lansat în afaceri cu bomboane pe care le-a numit Sugarpova.

Pe locul al doilea în clasamentul Forbes se afla americanca Serena Williams, care a câstigat într-un an 20,5 milioane de dolari, locul al treilea fiind ocupat de chinezoaica Li Na, cu un câştig de 18,2 milioane de dolari.

×
Subiecte în articol: Maria Sharapova tenis
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close