După Olimpiada de la Rio, Ana Dascăl a supravieţuit în acest sport aproape doar cu sprijinul familiei. Antrenorul a abandonat-o, statul a uitat-o, iar în lunile grele de izolare i-a fost extrem de dificil să găsească până şi un bazin unde să se antreneze, ca să rămâna în formă. Spune că în România prea mulţi tineri talentaţi se pierd pentru că sistemul îi distruge prin indiferenţă. 

"După primul meu campionat naţional, unde am câştigat trei medalii de aur din patru posibile, mi-am dat seama că aici pot să-mi dezvolt partea asta de perfecţionistă, îmi place tot ce fac să aibă rezultat. Ador să mă antrenez, dar cel mai mult îmi place să concurez, adrenalina îmi dă viaţă. 

Sinceră să fiu a fost ceva neaşteptat, doream foarte mult să ajung la olimpiadă, a fost ceva wow, când am văzut timpul la proba de 100 de metri liber, ştiam că e un timp foarte bun, a fost pentru mine o surpriză. Atâta munca, se vede undeva rezultatul, a fost un vis împlinit să ajung la Jocurile Olimpice", a declarat Ana Dascăl pentru Antena 3.

La 13 ani, Ana Dascăl era copilul minune al lotului naţional al României care pleca spre Olimpiada de la Rio din 2016. Era cel mai tânăr înotător român, într-o competiţie mondială. Iar Ana a scris atunci istorie pentru România.

S-a clasat pe locul 36 în lume, deşi avea doar 13 ani și 9 luni. O stea se născuse în sportul românesc.

Zeci de medalii, dorință de a performa, însă zero ajutor din partea României

Prea puţini ştiau însă cât efort a făcut o întreagă familie, timp de mai bine de un an şi jumătate, pentru ca Ana să fie pregătită pentru o competiţie de un asemenea nivel.

"Când mă uit acum în trecut, îmi dau seama că au fost nişte momente foarte grele. Eu am decis să plec la Constanţa, mama m-a urmat. S-a despărţit familia din cauza mea. Am petrecut acolo un an jumătate. A fost cea mai bună perioadă pe plan sportiv pentru mine, deşi am suferit, am fost departe de casă, de tată, de sora mea, mama la fel", își amintește Ana.

Într-un stat normal, autoritățile ar fi investit masiv în dezvoltarea ei. După Olimpiada de la Rio, însă, Ana Dascăl s-a întors în oraşul ei natal Cluj-Napoca şi a continuat să lupte singură pentru a rămâne în top. Dezamăgirile au venit una după alta. 

"Din păcate, după Jocurile Olimpice din 2016, antrenorul meu m-a lasat baltă, să zic aşa, eu îmi doream foarte tare să muncesc şi mai mult pentru că la următoarele competiţii şi la următoarele Jocuri Olimpice să nu fie doar o simpla participare, ci chiar mai mult. Nu ştiam ce să fac în momentul acela, împlinisem 14 ani, în septembrie, după Jocurile Olimpice, habar nu aveam ce să fac. Au fost momente dificile în cariera mea, dar niciodată nu m-am gândit să renunţ.

Indemnizație de 600 de lei pe lună pentru cele 200 de medalii câștigate pentru România

Vreau să continui, înotul e în sangele meu, bazinul e locul meu de joacă. Eu activzez în momentul de faţă la Clubul U Cluj şi pot să spun că am avut destul de mulţi antrenori, dar regretul meu mare este că nu mi-am găsit un antrenanor cu care să mă înţeleg şi cu care să colaborez, e cel mai mare regret al meu de până acum. Antrenorul îşi doreşte de obicei cele mai bune rezultate pentru sportivul lui, cam asta s-a întamplat şi cu antrenorii pe care i-am avut, dar nu a fost scânteia aceea...", a explicat campioana.

Chiar şi aşa, a continuat să se antreneze cu gândul la performanţă. De la 10 ani, Ana Dascăl a adunat peste 200 de medalii şi a trecut în dreptul numelui ei mai multe recorduri naţionale. Într-un singur an, la Campionatele Internaționale ale României, fetiţa din Cluj a câştigat 12 medalii de aur şi argint.

Ana Dascăl spune cu tristeţe că ajutorul modest pe care statul îl oferă acum tinerilor sportivi pune prematur capăt multor cariere de succes. 

"Primesc o indemnizatie de 600 de lei pe lună şi atât. Mai mult nu, am primit doar premierile de la competiţii. 

E suficient pentru un sportiv care face performanţă?

Nici pe departe, costurile pentru suplimente, antrenamente , competiţii sunt mult mai mari, cu 600 de lei nu pot acoperi decât un procentaj foarte, foarte mic. Nu prea suntem sustinuţi, incurajati cu absolut nimic. Sunt nişte tineri care pot fi foarte buni, dar din păcate sistemul îi distruge.

Te-a sunat cineva in lunile astea de izolare să vorbească cu tine, să te întrebe ce faci?

Din păcate, nimeni", spune Ana Dascăl.

În lunile de izolare impuse de pandemie, Ana a continuat să se antreneze singură acasă. Ca să nu-şi piardă forma fizică şi să fie gata oricând pentru competiţie. În România, până şi accesul unui sportiv de performanţă la un bazin potrivit pentru antrenament este extrem de dificil. 

"Înainte de această pandemie, aveam câte 2-3 antrenamente pe zi, mai puţin duminică. Şi în pandemie încercam să fac câte un antrenament pe zi ca să nu-mi pierd condiţia fizică. Simţul apei îl pierzi total, a doua zi după ce nu mai mergi la bazin. 

Ai unde să mergi să te antrenezi?

Din păcate, niciun bazin din Cluj nu s-a deschis, ci doar o mică piscină de 25 de metri, nu e nici pe departe un bazin olimpic în care m-aş putea antrena ca lumea, dar e mai mult decât nimic. Mă mulţumesc cu ce am. Mai bine decât nimic. Mai fac şi pregătire fizică cu preparatorul meu şi mai recuperez e unde e deschis. Încerc să mă descurc cât pot eu de bine", a mai precizat tânăra campioană a României.

De dorul competiţiei, campioana României la înot a acceptat chiar să fie voluntar la un turneu de tenis.

Ana Dascăl ar schimba lucrurile în sportul românesc, dacă ar avea putere. Ar încuraja şi ar ajuta tinerii cu potenţial să facă performanţă. Şi ar direcţiona banii statului spre cluburi care pregatesc campioni. Pentru că ştie cât de greu i-ar fi fost ei să facă perforamanţă fără ajutorul necondiţionat al părinţilor. 

"E greu... ar trebui să se schimbe şi sistemul acesta din România, dar asta cred că ar fi cea mai grea chestie. Odată ce ajungi bun la o competiţie, te bagă în seamă şi un club bun şi te poate ajuta cu o indemnizaţie. Odată ajuns într-un lot, eşti ajutat cât de cât. Aş vrea să-i transmit statului că sportivii ar trebui să fie puţin mai băgaţi în seamă şi poate aşa am avea şi noi sportivi de talie mondială, în mai multe sporturi", a declarat Ana.

Până atunci, numără în gând competiţiile pe care nu ar vrea să le rateze, când viaţa va reveni la normal. Şi visează că într-o zi va aduce României... o medalie olimpică.

"Sportiva Camelia Potec a fost un model pentru mine, de când am fost mică, mi-am dorit tot timpul să ajung la rezultatele ei. Să fii campioană olimpică e un lucru mare şi imi doresc şi eu să ajung la performanţele ei", a mai explicat Ana.