Antena 3 CNN Sport S-a aflat abia acum. O vedetă de la noi a luat bătaie într-un club din Regie

S-a aflat abia acum. O vedetă de la noi a luat bătaie într-un club din Regie

 S-a aflat abia acum. O vedetă de la noi a luat bătaie într-un club din Regie
29 Dec 2017   •   17:43

Una din vedetele vieții publice din România a avut parte de clipe crunte într-un club din Regie, București.

Sosit în Giuleşti în 1997, de la Politehnica Iaşi, Pancu (pe atunci în vârstă de 20 de ani) a avut o altercaţie care i-a schimbat traiectoria carierei. Concret, după o bătaie într-un club, viitorul idol al tribunelor din Grant s-a cuminţit şi şi-a văzut doar de fotbal.

" ne-a spus primul nostru antrenor, Liţă Dumitru. Ne-a furat şi pe noi, vrei nu vrei, dar te întorci (n.r. pe calea dreaptă). Pe unii îi fură de tot. La mine ştii cum s-a terminat totul? Am luat o bătaie: era un club în Regie şi cu nişte colegi de echipă - toţi foarte cunoscuţi, au jucat în naţională, Iencsi Bundea şi Lobonţ - am ieşit acolo. Trebuia să plecăm în turneu în Italia a doua zi, nea Mircea era antrenor. La prânz, după antrenament, am ieşit. "Hai să mergem să mâncăm", după care "hai să bem o bere". S-au făcut mult mai multe beri. Şi aşa de la bere am ajuns în discotecă. Acolo, un mic scandal, am luat fiecare câte un pumn în ochi şi nu ne-a mai trebuit club după. Alţii, care nu au luat bătaie, au pierdut pe partea cealaltă, că au continuat să se ducă. Nu a fost cine ştie ce incident, dar ne-am potolit noi. Reacţia lui nea Mircea a doua zi a fost genială: eu aveam un ochi umflat, un alt coleg celălalt ochi. "Ahh, v-aţi bătut, v-aţi bătut!". "Da, dar nu între noi, cu alţii". Îl simţeam că era extrem de fericit. Ceva de genul "hai, mai plecaţi, nu vreţi să vă mai duceţi în club?", a spus Pancone, pentru Digisport.ro.

×
Subiecte în articol: Regie Daniel Pancu
Parteneri
Elena Mateescu anunță o nouă schimbare a vremii, de Florii
x close