Antena 3 CNN Sport Simona Halep, prima reacție după meciul în care a fost învinsă de Karolina Pliskova: "Nu am jucat cel mai bun tenis al meu"

Simona Halep, prima reacție după meciul în care a fost învinsă de Karolina Pliskova: "Nu am jucat cel mai bun tenis al meu"

Simona Halep, prima reacție după meciul în care a fost învinsă de Karolina Pliskova: "Nu am jucat cel mai bun tenis al meu"
01 Noi 2019   •   19:20

Simona Halep a recunoscut, după meciul pierdut cu Karolina Pliskova (Cehia), că "Nu am jucat cel mai bun tenis al meu". Eşecul suferit de româncă, 0-6, 6-2, 6-4, a făcut-o să rateze calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor. 

"Am revenit în joc" după primul set cedat foarte repede, în doar 20 de minute, a declarat Halep. "La sfârşit am fost foarte aproape să întorc situaţia", a spus fostul lider mondial, care a trecut de grupe la Turneul Campioanelor doar la prima sa participare, în 2014, când a jucat finala.

Halep a subliniat meritele adversarei sale. "Ea a fost bună. A fost puternică. E o înfrângere dureroasă, sinceră să fiu", a spus românca.

Halep continuă să conducă în meciurile directe, cu 7-4, dar Pliskova a câştigat două partide anul acesta, prima fiind în sferturi la Madrid, în timp ce Simona s-a impus în meciul de Fed Cup de la Ostrava, după trei seturi.

În semifinalele Turneului Campioanelor, ce are loc în oraşul chinez Shenzhen, australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial şi câştigătoarea Grupei Roşii, o va întâlni pe Pliskova, clasată pe locul secund în Grupa Violet, iar ucraineanca Elina Svitolina, campioana en titre şi câştigătoarea Grupei Violet, o va înfrunta pe elveţianca Belinda Bencic, care a terminat pe locul secund Grupa Roşie.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close