Vocea Rusiei, despre stenogramele umilitoare: "O parte din servicii l-a trădat pe Băsescu"

de O.P.    |    23 Oct 2012   •   11:31
Vocea Rusiei, despre stenogramele umilitoare: "O parte din servicii l-a trădat pe Băsescu"

Jurnaliştii de la Vocea Rusiei au dedicat un material amplu scandalului stenogramelor. Iată ce scriu ruşii: "Scandalul stenogramelor demonstrează fără echivoc faptul că în România nu mai există un stat funcţional şi nici instituţii statale funcţionale. Într-o ţară în care convorbirile primului ministru, iar apoi şi convorbirile preşedintelui ţării ajung să fie publicate în presă se poate întâmpla absolut orice.

Din punct de vedere profesional, există foarte puţine lucruri mai umilitoare decât publicarea în presă a înregistrărilor în care figurează şeful statului. Situaţia este extrem de umilitoare pentru Traian Băsescu, mai ales din cauza imaginii sale de preşedinte-jucător care de facto conduce serviciile secrete.

Această imagine a fost distrusă, spartă şi terfelită de cei care au organizat interceptările şi publicarea acestora. De acum încolo, preşedintele nu se mai poate baza pe loialitatea necondiţionată a serviciilor, loialitate care a fost o parte integrantă a sistemului politic construit de Traian Băsescu.

În cazul stenogramelor în care figura Victor Ponta, contextul problemei a fost altul: premierul niciodată nu şi-a bazat autoritatea pe ajutorul serviciilor secrete şi situaţia în care în presă au fost distribuite interceptări aparent incriminatoare părea a fi un episod oarecum firesc în contextul luptei politice interne", scriu cei de la Vocea Rusiei.




x close