Antena 3 CNN Timp liber Film Actorul Eddie Murphy va prezenta gala Oscar din 2012

Actorul Eddie Murphy va prezenta gala Oscar din 2012

Actorul Eddie Murphy va prezenta gala Oscar din 2012
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
07 Sep 2011   •   12:22

Actorul Eddie Murphy va prezenta ceremonia de anul viitor a premiilor decernate de Academia Americană de Film, informează AFP.
   
Ceremonia va avea loc pe 12 februarie, la Kodak Theatre din Los Angeles, a anunţat, marţi, Academia Americană de Film.  
   
Actorul în vârstă de 50 de ani, care a primit o nominalizare la Oscar pentru rolul din filmul "Dreamgirls", în 2007, a fost descris ca "un geniu al comediei" într-un comunicat al organizatorilor.
   
"Datorită iubirii sale pentru cinema, personajelor sale incredibile şi prestaţiilor formidabile (...), ştiu că (Eddie Murphy, n.r.) va face seara minunantă, incredibilă şi spontană", a spus unul dintre producătorii galei, regizorul Brett Ratner.
   
Eddie Murphy, care va prezenta această gală pentru prima dată, este "urmaşul" actorilor Anne Hathaway şi James Franco, ce au găzduit ceremonia premiilor Oscar anul acesta.
   
"Sunt foarte onorat să mă aflu pe această listă cu persoane atât de prestigioase care au prezentat gala", a declarat Murphy, numindu-i pe Bob Hope, Billy Crystal şi Whoopi Goldberg.
   
Eddie Murphy a primit, în 2007, un Glob de Aur pentru cel mai bun rol secundar, graţie rolului din musicalul "Dreamgirls". În ciuda, acestui premiu şi a nominalizărilor la Oscar, Murphy are la activ şi cinci premii Zmeura de Aur pentru cea mai proastă prestaţie actoricească, dintre care trei pentru filmul "Norbit", în care a jucat trei personaje.

×
Subiecte în articol: actor gala oscar prezentator
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close