Antena 3 CNN Timp liber Film George Lucas intenţionează să facă un film cu actori celebri decedaţi

George Lucas intenţionează să facă un film cu actori celebri decedaţi

George Lucas intenţionează să facă un film cu actori celebri decedaţi
Sursa foto: Foto: topnews.in
06 Dec 2010   •   17:45

Creatorul Star Wars (Războiul Stelelor), George Lucas, a achiziţionat drepturile de autor pentru a realiza un film cu actori celebri care nu mai sunt printre noi, relatează TheSun.co.uk. Lungmetrajul, o premieră în materie, va fi realizat cu ajutorul computerului.

Acest lucru se va traduce prin apariţii ale lui James Dean, spre exemplu, alături de Marilyn Monroe.

Potrivit lui Mel Smith, un prieten apropiat al lui George Lucas, şi cel a regizat "Crime pe unde radio/ Radioland Murders" (1994) (după un scenariu al lui Lucas), cineastul american este „obsedat” de imaginile generate pe computer.

„George a cumpărat drepturile de reecranizare ale unor filme cu actori celebri decedaţi, în speranţa că va utiliza trucuri computerizate, pentru a-i aduce împreună. Astfel, spectatorii i-ar putea vedea pe Orson Wells şi Barbara Stanwyck, ca staruri ale prezentului”, a spus Mel Smith.

George Lucas, creatorul cunoscutei francize „Războiul Stelelor”, s-a clasat pe primul loc în topul bărbaţilor cu cele mai mari câştiguri de la Hollywood, realizat anul trecut de revista Forbes, mulţumită unor câştiguri de 170 de milioane de dolari, realizate în perioada iunie 2008 - iunie 2009.

×
Subiecte în articol: film Marilyn Monroe
Parteneri
"Paul de România", arestat preventiv după ce a fost prins în Malta
x close