Antena 3 CNN Timp liber Fun Cântăreaţa Mylene Farmer se împiedică pe scările Palatului Elysee (VIDEO)

Cântăreaţa Mylene Farmer se împiedică pe scările Palatului Elysee (VIDEO)

Cântăreaţa Mylene Farmer se împiedică pe scările Palatului Elysee (VIDEO)
Sursa foto: Mylene Farmer
03 Mar 2010   •   11:40

Cântăreaţa franceză Mylene Farmer a făcut senzaţie fără să vrea la palatul Elysée. Artista celebră încă din anii 80 era invitată la dineul oficial în onoarea preşedintelui rus Dmitri Medvedev. Dar, mereu atentă la chemările fotografilor, ea a pierdut controlul asupra tocurilor deosebit de înalte.

Agenţii din garda palatului au fost cei care au salvat-o în ultimul moment de la o cădere care ar fi fost deosebit de penibilă.

Din fericire, Primele Doamne ale celor două state au ales rochii mai cuminţi, iar întâlnirea preşedinţilor a decurs fără incidente.


Antena 3

×
Subiecte în articol: cantareata
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close