Antena 3 CNN Timp liber Fun Cele mai bizare sesizări la 112: S-a furat oala cu ciorbă!

Cele mai bizare sesizări la 112: S-a furat oala cu ciorbă!

Cele mai bizare sesizări la 112: S-a furat oala cu ciorbă!
Sursa foto: Foto: oalacubunatati.allshops.ro
27 Iul 2011   •   20:35
Poliţiştii din Buzău sunt extrem de nemulţumiţi din cauză că au ajuns să cerceteze sesizări dintre cele mai hilare, precum furtul unei oale cu ciorbă sau dispariţia de încălţăminte uzată. Odată reclamate, aceste cazuri trebuie cercetate, iar asta înseamnă bani cheltuiţi, deplasări şi muncă în zadar.

În ultimele luni, poliţiştii buzoieni au fost nevoiţi să cerceteze furtul unor ghivece de flori, a unor pantofi tociţi sau a unor animale care ulterior s-au dovedit a fi scăpate din lanţ. Dar asta nu este tot. Un alt reprezentant de seamă al judeţului a semnalat la poliţie dispariţia unei oale cu ciorbă de pe.... aragaz.

Poliţiştii sunt obligaţi, chiar şi în astfel de cazuri, să învestigheze reclamaţiile şi să ofere celor care au depus sesizarea rezultatul anchetei.

"A trebuit, de prea multe ori, să mergem să cercetăm reclamaţii de furt ale căror prejudicii au fost insignifiante. Am avut o reclamaţie că s-a furat o oală plină cu ciorbă. Autorul a fost descoperit, însă nu am recuperat decât oala. O astfel de intervenţie este destul de costisitoare dacă este să calculăm că deplasarea la faţa locului se face cu autoturismul, blocăm cel puţin doi oameni, plus costurile materialelor consumabile utilizate de ofiţerul criminalist pentru că, fiind vorba de un furt, trebuie să procedăm conform procedurii statuate de Codul de Procedură Penal", a declarat comisarul-şef Ion Marin, citat de Mediafax.

Oala cu ciorbă a fost încadrată ca furt calificat, iar autorul, un copil de 14 ani, a primit decizie de neîncepere a urmăririi penale.

×
Subiecte în articol: 112 Politie sesizare
Parteneri
Guvernul a rămas fără bani pentru plata unor salarii
x close