Antena 3 CNN Timp liber Fun Chinezilor le e ruşine cu noul sediu al ziarului Partidului Comunist. IATĂ DE CE

Chinezilor le e ruşine cu noul sediu al ziarului Partidului Comunist. IATĂ DE CE

Chinezilor le e ruşine cu noul sediu al ziarului Partidului Comunist. IATĂ DE CE
10 Mai 2013   •   10:55

Autorităţile chineze au blocat căutările pe Internet cu privire la fotografia viitorului sediu al ziarului Partidului Comunist dintr-un motiv mai mult sau mai puţin jenant. Clădirea, aflată încă în construcţie, arată ca un falus gigant, scrie The Sun.

Deranjaţi de glumele maliţioase care circulă pe reţeaua de socializare Sina Weibo, echivalentul chinez al Twitter-ului, oficialii au intervenit prin blocarea paginii dedicate clădirii cu pricina, utilizatorii primind acest mesaj drept răspuns:"Căutarea a fost blocată în concordanţă cu legile actuale".

Turnul Ziarului Poporului din Beijing, înalt de 150 de metri, a căpătat acest aspect bizar din pricina foliilor de protecţie şi a schelelor care o înconjoară. Constructorii sunt convinşi că, odată îndepărtate aceste protecţii, aspectul de penis va dispărea.



Aceasta nu este singura clădire bizară construită în China în ultimii ani. Sediul televiziunii centrale chineze arată ca o pereche uriaşă de pantaloni, mai scrie The Sun.



 


×
Subiecte în articol: Twitter
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close