Antena 3 CNN Timp liber Fun Mai mulţi hoţi au intrat prin efracţie într-o închisoare şi au furat scule dintr-un atelier

Mai mulţi hoţi au intrat prin efracţie într-o închisoare şi au furat scule dintr-un atelier

Mai mulţi hoţi au intrat prin efracţie într-o închisoare şi au furat scule dintr-un atelier
Sursa foto: Foto: mosaic.uoregon.edu
11 Mai 2011   •   15:16

Un grup de hoţi nu a putut rezista tentaţiei de a fura echipamente şi scule pentru construcţii, în valoare de 1.000 de lire sterline, chiar dintr-o închisoare. După jaful de luni noapte, închisoarea HMP Sudbury din Derbyshire a devenit subiect de glumă în rândul deţinuţilor care o ocupă, scrie Daily Mail.

Închisoarea, construită ca spital pentru piloţii americani în timpul celui de-al doilea război mondial, a fost transformată în 1948, are 213 celule pentru o persoană, 175 de camere duble şi găzduieşte, în prezent 581 de deţinuţi.

Hoţii au pătruns în incinta închisorii făcând o gaură în gard, au mers până la unul dintre ateliere şi au sustras de acolo tuburi de oxi-acetilenă, furtune, scule şi un cărucior. Furtul a fost constatat abia la ora nouă, dimineaţa următoare.

Închisoarea are un istoric destul de fragil în ceea ce priveşte securitatea, în 2009, de acolo au evadat 28 de persoane, iar în 2010, 18 deţinuţi au dispărut.

×
Subiecte în articol: hoti inchisoare
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close