Antena 3 CNN Timp liber Muzică Ada Milea, în mijlocul unui scandal: A refuzat să termine un spectacol din Cluj

Ada Milea, în mijlocul unui scandal: A refuzat să termine un spectacol din Cluj

Ada Milea, în mijlocul unui scandal: A refuzat să termine un spectacol din Cluj
Sursa foto: Foto: Intact Images
21 Sep 2010   •   19:50

Cântăreaţa Ada Milea a fost, duminică seara, în centrul unui scandal din barul Janis la Stuf din Cluj, după ce a refuzat să cânte până la finalul programului din cauza unor presupuse dificultăţi tehnice, potrivit publicaţiei Ziua de Cluj.

Din cauza sonorizării foarte proaste, Ada s-a oprit din cântat chiar după prima melodie, explicând că ar fi nevoie de câteva probe de sunet.  Înfuriat la culme de acest lucru, patronul barului, Adrian Munteanu, a preluat microfonul, declarând că ?o artistă de talia lui Janis Joplin nu ar fi avut nevoie de probe de sunet?, atenţionând-o pe cântăreaţă că este plătită să cânte 90 de minute în local.

Ca replică la acest atac, Ada a declarat că nu şi-a primit banii pentru această prestaţie şi că, mai mult dect atât, va refuza să îi primească şi după concert. Aceasta şi.a continuat concertul cu câteva piese ironice la adresa patronului, care a fost huiduit de sutele de spectatori, clienţi ai propriului local.

Patronul Adrian Munteanu a declarat că a fost sabotat ?la modul cel mai propriu? de către cântăreaţă.

?Mai bine de o oră, înainte de Ada Milea, a cântat Cristina, tot live, şi n-au fost niciun fel de necazuri cu sunetul! Orice spectator de minimă bună-credinţă poate confirma acest lucru. De ce? Pentru că, aşa cum ar fi trebuit să se întâmple şi în cazul Adei, s-a folosit o chitară electro-acustică. Toată sonorizarea a fost gândită pentru o astfel de chitară, anunţaţi fiind că şi Ada cântă tot pe aşa ceva. Ei bine, când a ajuns, folkista ne-a anunţat sec că i s-a descărcat bateria şi că va cânta pe o chitară rece?, a precizat proprietarul barului.

Adrian Munteanu a mai avut o dată probleme cu o trupă care a concertat în localul lui, când băieţii de la Paraziţii au ţinut un concert în luna martie care a durat 57 de minute, în loc de 90, cât era programat.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: scandal Cluj
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close