Antena 3 CNN Timp liber Muzică MIHAI CONSTANTINESCU A MURIT. Lumea minunată a îndrăgitului artist - o carieră de 50 de ani. BIOGRAFIE

MIHAI CONSTANTINESCU A MURIT. Lumea minunată a îndrăgitului artist - o carieră de 50 de ani. BIOGRAFIE

MIHAI CONSTANTINESCU A MURIT. Lumea minunată a îndrăgitului artist - o carieră de 50 de ani. BIOGRAFIE
29 Oct 2019   •   19:49

MIHAI CONSTANTINESCU A MURIT. A absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în 1973 dar a fost pasionat mai mult de muzică şi a ales această carieră. A fost compozitor, instrumentist, interpret şi textier. A făcut parte din Corul de copii al Radiodifuziunii, a studiat la Şcoala Populară de Artă, a fost membru în trupele Mondial, Modern Grup, a compus sute de melodii pe care le-a cântat singur sau în duet, ori le-a încredinţat altor interpreţi. Mihai Constantinescu a fost unul dintre artiştii foarte iubiţi de copii, de tineri, de adulţi în egală măsură.

Mihai este unul dintre artiştii foarte iubiţi de copii, chiar de la începutul carierei, în spectacole, scena se umplea de copii când cânta el.

"Mereu am fost înconjurat de copii, veneau la mine pe scenă, la fiecare spectacol, câte 50-60 de copii să-mi aducă flori. Uneori erau atât de multe flori, că le luam din scenă cu roaba. Erau şiruri de 20-25 de copii la fiecare piesă, mai veneau şi fete mai mari sau mămici, dar nu ştiu ce le-a plăcut copiilor la mine, că nu mergeam în sală să spun 'hai, să vină copiii'. Veneau pentru că aşa simţeau. E adevărat că am compus multe melodii despre copii şi copilărie, poate din acest motiv m-au iubit, pentru că le plăcea mesajul acestor cântece - 'Baloane colorate', 'Haideţi la joacă', 'O lume minunată'. Era alegerea lor. M-am întrebat de ce copiii au venit atât de mult împrejurul meu şi-am găsit un răspuns. Copiii simt dacă cineva este bun, simt când cineva îi iubeşte", declara Mihai Constantinescu pentru AGERPRES, într-un interviu, în 2016.

Poate cea mai cunoscută melodie a artistului este una dedicată copiilor, care a fost lansată în 1979, dar care se cântă şi astăzi şi au învăţat-o mai multe generaţii de copii - "O lume minunată". Interesant este că această piesă a fost compusă de Mihai pe stradă.

"Făceam repetiţii pentru un spectacol mare, la Sala Polivalentă, dedicat Zilei Internaţionale a Copilului, şi Titus Munteanu m-a întrebat: 'N-ai vrea să scrii şi tu o piesă pentru copii?'. 'Da, încerc'. Am plecat de la repetiţie, eu stăteam în blocul de vizavi de Parcul Tineretului, şi de la ieşirea din Sala Polivalentă până acasă eram obsedat ce să scriu, cum să scriu textul ca să fie foarte cuprinzător. Şi mi-au venit instantaneu în minte versurile: ''E o lume minunată în care veţi găsi numai copii, o lume cu mult soare şi mii de jucării pentru copii''. Tot textul refrenului l-am făcut pe stradă. Am luat-o la fugă până acasă, am dat drumul la magnetofon, am luat chitara şi am cântat refrenul, să nu-l uit. Am mai căutat şi-am descoperit că aveam întregistrată şi linia melodică pentru prima parte, pentru strofe, am scris textul şi pentru asta şi l-am făcut. Dar sincer să fiu, n-am crezut că acesta o să fie un cântec de referinţă, nici nu mi-a trecut prin cap. L-am făcut, a ieşit frumos, a avut succes extraordinar, dar n-am crezut că va rămâne prin timp aşa...", mărturisea Mihai Constantinescu.

Pe lângă faptul că a compus pentru copii, ani la rând s-a ocupat şi de promovarea copiilor talentaţi, organizând preselecţii în ţară, aducându-i în emisiunea de televiziune ''Ba da, ba nu'', o emisiune în care s-au lansat mulţi copii care ulterior au evoluat şi au devenit cunoscuţi.

Mihai Constantinescu a apărut în spectacole de revistă la Casa Studenţilor ''Grigore Preoteasa'' din Bucureşti şi a făcut parte din formaţiile Mondial şi Dixie '74. 

Dragoş Vasiliu şi Mihai Constantinescu, două nume importante ale trupei Mondial, s-au cunoscut când erau copii: "Îl ştiu pe Mihai de mic copil, dar nu prin 'păduri cutreieram', ci cutreieram pe strada Ştefan Furtună din Bucureşti. Eu stăteam la numărul 110, el la 104. Am fost prieteni, am copilărit împreună începând de la jocurile cu 'Muschetarii', până când am început să ascultăm BBC-ul şi Monte Carlo. Prin decembrie 1965, eu cântam la chitară şi am înfiinţat împreună cu băieţii de la Politehnică Trupa Mondial. Cu mine l-am adus şi pe Mihai Constantinescu, care avea înclinaţii de pe atunci şi cânta piesele lui Salvatore Adamo, Paul Naref precum şi unele din compoziţiile prietenului nostru comun Romeo Vanica. Mihai a fost primul care a venit cu piesele 'Primăvara', 'Balada unui greier mic', bineînţeles, împreună cu alte melodii din repertoriul internaţional pe care le cântam împreună cu regretatul Gabi Drăgan şi cu trupa Mondial la 303, locul unde era Clubul Politehnicii", îşi amintea Dragoş Vasiliu într-un interviu. 

Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, în care Magdin cânta la trompetă, Marcel Dragomir la saxofon, Marius Ţeicu la pian. 

"Mihai Constantinescu este un băiat vesel, un băiat de trupă şi în acelaşi timp o fire destul de sensibilă. Mi s-a părut întotdeauna un suflet destul de uşor de rănit. Sensibilitatea pe care o are în muzică, în compoziţiile lui şi în interpretări cred că îl caracterizează cel mai bine", mai spune Dragoş Vasiliu în interviu. 

Primele înregistrări au fost făcute la solicitarea lui Titus Munteanu din repertoriul francez care l-a remarcat la una dintre audiţiile organizate de clasa Floricăi Orăscu. În 1971, a debutat la televiziune, într-un spectacol de varietăţi. Primele sale compoziţii, ''Păpuşa'' şi ''Anotimpuri'', s-au bucurat de mare succes.

În 1975, melodia sa ''Am visat'' (interpretă Corina Chiriac), a obţinut Premiul III la Festivalul Şlagărelor de la Dresda, iar cântecul ''I.E.F.S ura!'', locul I la festivalul ''Şlagăre în devenire'' (1981).

În 1981 a colaborat cu realizatorii filmului ''Maria Mirabela'', regizat de regretatul Ion Popescu Gopo, unde si-a pus amprenta nu doar de melodia genericului filmului, ci a fost şi vocea personajului Scăpărici.

A apărut în numeroase emisiuni de divertisment tv, regizate de Alexandru Bocăneţ, iar mai târziu, împreună cu Marius Ţeicu şi Olimpia Panciu a alcătuit un ''trio formidabil'' ce a figurat în multe spectacole de televiziune semnate de Titus Munteanu. 



În anii '90 a format un cuplu muzical de succes cu Anastasia Lazariuc.

Tot în anii '90 prezenta, împreună cu Anca Ţurcaşiu, emisiunea pentru copii ''Ba da, ba nu!'', în care s-au lansat mulţi dintre copiii care azi au devenit nume cunoscute în muzică sau teatru/film, printre care Andreea Bălan sau Adela Popescu. 

Din bogatul său repertoriu amintim piesele: ''Un zâmbet, o floare'', ''Hai să cântăm'', ''Hei copilărie'', ''Noi vrem iubire'', ''Vino pe strada mea'', ''Vacanţă'', ''Un simplu om'', ''Sus în deal'', ''Pisicuţa'', ''Iubiţi şi câinii vagabonzi''.

În 1999 a editat single-ul ''Iubiţi şi câinii vagabonzi'', iar în 2003, unul dintre albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc a cuprins şi piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în Germania, în SUA şi în câteva state din Vestul Europei.

În noiembrie 2008, artistul a fost operat pe inimă, de o echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, condusă de şeful secţiei de Chirurgie Cardiovasculară, profesorul Radu Deac.

În noiembrie 2009, Mihai Constantinescu a sărbătorit 40 de ani de carieră artistică prin spectacolul "O lume minunată" care a avut loc la Sala Palatului şi la care au fost prezenţi aproximativ 4.500 de spectatori şi foarte multe personalităţi din lumea artistică - Margareta Pâslaru, Angela Similea, Anca Ţurcaşiu, Mădălina Manole, Andreea Bălan, Mirabela Dauer, Mihaela Mihai, Marina Florea, Alexandru Arşinel, Gheorghe Gheorghiu.



În 2011 a lansat colecţia de albume ''Parte din viaţa mea'', ce reuneşte patru discuri ale artistului cu melodii ale anilor '70,'80,'90 şi 2000.

În 2012 a primit Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Uşoare ''O zi printre stele'' din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. În acelaşi an, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a editat un caiet de cântece selectate din şlagărele lansate în trei decenii. 

Din bogata sa discografie amintim: 1974 - ''Iubiţi-ne că suntem flori / De unde vii? / Peniţa / Sora mea cea mică'' (EP - Electrecord); 1979 - ''Olimpia Panciu - Mihai Constantinescu'' (EP - Electrecord); 1972 - ''Marius, Olimpia, Mihai'', împreună cu Marius Ţeicu şi Olimpia Panciu (Album - Electrecord); 1972 - ''Un zîmbet şi o floare'' (Album - Electrecord); 1978 - ''O floare'' (Album - Electrecord); 1980 - ''Mihai Constantinescu'' (Album - Electrecord); 1982 - ''Speranţă şi vis'' (Album - Electrecord); 1983 - ''Hei, copilărie'' (Album - Electrecord); 1985 - ''Mihai Constantinescu'' (Album - Electrecord);1986 - ''Te caut mereu'' (Album - Electrecord); 1987 - ''Sus în deal'' (Album - Electrecord); 1987 - ''Sunt un om obişnuit'' (Album - Electrecord); 1989 - ''Cântă iubire'' (Album - Electrecord); 1991 - ''La est şi vest de Prut'', împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord); 1993 - ''Adio tristeţe'', împreună cu Anastasia Lazariuc (Album - Electrecord); 1994 - ''Maria'' (Album - Electrecord); 1994 - ''Cine ştie'' (Album - Electrecord); 1996 - ''Anotimpurile'' (Album); 1999 - ''O lume minunată'' (Album); 2000 - ''Samba, samba'' (Album); 2010 - ''Parte din viaţa mea'' 4 CD Box (Compilaţie).

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Mihai Constantinescu Anca Țurcașiu
Parteneri
Schimbare radicală în funcţionarea Poştei Române
x close