Antena 3 CNN Timp liber Muzică O săptămână până la cel mai aşteptat concert al verii. Ce solicitări a avut Linkin Park pentru concertul din România

O săptămână până la cel mai aşteptat concert al verii. Ce solicitări a avut Linkin Park pentru concertul din România

O săptămână până la cel mai aşteptat concert al verii. Ce solicitări a avut Linkin Park pentru concertul din România
Sursa foto: Foto: Mediafax
30 Mai 2012   •   07:34

A mai rămas o săptămână până la unul din cele mai aşteptate concerte ale verii. Pregătirile pentru Linkin Park au intrat în linie dreaptă. 16 camioane vor transporta scena şi sistemul de sonorizare. Americanii sunt foarte pretenţioşi, mai ales în materie de sunet. Aceştia au cerut un sistem de sonorizare de ultimă generaţie, de negăsit, în România.

Pregatirile au intrat pe ultima sutã de metri. Lucrãrile de amenajare din parcarea A de la Romexpo, vor începe mâine. 16 camioane vor transporta scena, back-line-ul şi sistemul de sonorizare.

Băieţii de la Linkin Park au cerut un sistem de ultimã generaţie, ultra-performant, care nu se gãseşte in Romania, aşa cã acesta va fi adus special pentru ei din Republica Cehã.

Scena mãsoarã peste 400 de metrii pătraţi, cu o înãlţime de 14 metri. Peste 500 de oameni vor participa la amenajarea ei, a tribunelor, a platformei pentru persoanele cu dizabilitãţi şi la configurarea backstage-ului. Show-ul dispune de o producţie impresionantã, efecte şi  lumini spectaculoase.
 
Organizatorii au anunţat deja şi trupa care va cânta în deschiderea concertului. Este vorba despre "Zdob şi Zdub".

Preţul unui bilet, la concert, pleacă de la 130 de lei şi ajunge pânã la 360 de lei, în zona Golden Ring. Atenţie, însã! Biletele la cea mai scumpă categorie sunt pe cale să se epuizeze.



×
Subiecte în articol: concert rock
Parteneri
Ministrul Muncii anunță calendarul livrării pensiilor înainte de Paște
x close