Antena 3 CNN Timp liber Muzică Veste tristă din lumea muzicii. Cântăreţ celebru renunţă pentru totdeauna la turnee, după ce a fost diagnosticat cu o boală cruntă

Veste tristă din lumea muzicii. Cântăreţ celebru renunţă pentru totdeauna la turnee, după ce a fost diagnosticat cu o boală cruntă

Veste tristă din lumea muzicii. Cântăreţ celebru renunţă pentru totdeauna la turnee, după ce a fost diagnosticat cu o boală cruntă
Sursa foto: Foto: captura youtube.com
de M.Z.    |    23 Ian 2018   •   08:36

Cântăreţul american Neil Diamond a anunţat luni că a luat decizia de a renunţa la turnee, după ce a fost diagnosticat recent cu maladia Parkinson, informează DPA şi Press Association. 

Neil Diamond, interpretul piesei "Sweet Caroline", va împlini miercuri vârsta de 77 de ani. Artistul a dezvăluit că a luat această decizie "cu mare împotrivire şi dezamăgire" şi le-a mulţumit fanilor pentru sprijinul lor. 

Neil Diamond intenţiona să susţină un turneu în Australia şi Nouza Zeelandă în luna martie, însă a decis să anuleze acea serie de concerte, potrivit unei declaraţii publicate pe site-ul oficial al artistului. 

"Cu mare împotrivire şi dezamăgire, îmi anunţ astăzi retragerea din turnee. Am fost onorat să aduc spectacolele mele în faţa publicului în ultimii 50 de ani", a declarat Neil Diamond. 

"Prezint scuze sincere tuturor acelora care au cumpărat bilete şi care intenţionau să vină la show-urile mele viitoare", a adăugat artistul. 

În aceeaşi declaraţie, cunoscutul cântăreţ american a spus că deşi boala cu care a fost diagnosticat îl împiedică să călătorească şi să susţină concerte, el va continua să compună muzică, să participe la sesiuni de înregistrări şi să se implice în alte proiecte şi activităţi muzicale. 

Show-urile din Australia şi Noua Zeelandă reprezentau cea de-a treia etapă a unui turneu mondial prin care Neil Diamond sărbătorea împlinirea a 50 de ani de la primele sale concerte. În primele două etape ale acestui turneu, artistul american a susţinut concerte în Europa şi în Statele Unite, în 2017.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: parkinson
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close