Antena 3 CNN Timp liber Turism DARE TO GO: România, în top 10 destinaţii de vacanţă pentru turiştii aventurieri

DARE TO GO: România, în top 10 destinaţii de vacanţă pentru turiştii aventurieri

DARE TO GO: România, în top 10 destinaţii de vacanţă pentru turiştii aventurieri
23 Mai 2014   •   14:29

Îndrăzniţi să veniţi în România! Alături de alte 9 destinaţii turistice din lume, ţara noastră a fost aleasă pe site-ul cunoscutului post de ştiri CNN, drept una din cele mai incitante alegeri de vacanţă. La fel de necunoscută pe harta turistică ca Mongolia, sau spaţiul cosmic, România are totuşi câteva atuuri care o includ în planurile de călătorie ale turiştilor aventurieri.

Jurnaliştii CNN văd România ca pe o ţară a contradicţiilor! Este primul lucru pe care l-au remarcat cei de la CNN când au decis să includă ţara noastră în cele 10 destinaţii ale concursului online 10 Dare togo - 10 Îndrăzniţi să mergeţi!

Arhitectura comunistă contrastează cu satele medievale din Transilvania, muzeele din Capitală nu seamănă cu mănăstririle din nordul ţării, iar pârtiile de schi din Munţii Carpaţi sunt mai puţin cunoscute decât cele din Alpii elveţieni.

Avem, totuşi, ceva ce ştie cam toată lumea. Dracula este în continuare cel mai cunoscut personaj din România. Transilvania sau Castelul Bran sunt locurile care l-au inspirat pe creatorul sângerosului vampir şi care continuă să trezească, nu doar curiozitatea turiştilor, ci şi imaginaţia lor.

Tot în Transilvania este menţionat ca demn de vizitat şi oraşul medieval Sighişoara, loc inclus pe lista patrimoniului cultural al UNESCO.CG 4 În nordul ţării, mănăstirilile din Bucovina pot fi o altă destinaţie interesantă. Mai ales Voroneţ, una din cele mai cunoscute mănăstiri pictate din secolul al XV-lea.

Iar România mai are locuri interesante care ne pot deprtaja de celelalte destinaţii turistice din top 10: Bolivia, Mongolia, Malawi, Bhutan sau, de ce nu, spaţiul cosmic.


×
Subiecte în articol: cnn
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close