Antena 3 CNN Timp liber Turism Escapadă de neuitat în Skiathos

Escapadă de neuitat în Skiathos

Escapadă de neuitat în Skiathos
20 Mai 2016   •   15:20
Păduri de pini și leandri înconjoară întreaga insulă a arhipelagului Sporadelor, urcând pe coline și parcă plonjând dramatic în apele precum smaraldul. Skiathos este una dintre cele mai verzi insule grecești, o destinație care te cucerește cu atmosfera de poveste, plajele idilice și așezările pitorești.

Binecuvântată de natură cu unele dintre cele mai frumoase peisaje şi plaje din Grecia, care ispitesc vizitatorii cu nisipurile aurii şi cu apele cristaline care le mângâie. Cele mai multe plaje din sudul insulei sunt organizate cu umbrele, şezlonguri şi centre pentru sporturi nautice, cum ar fi Troulos şi Koukounaries, în timp ce plajele de pe latura de nord sunt izolate şi frecventate de nudişti.

De asemenea, cele mai multe dintre oraşele, satele şi staţiunile din Skiathos se găsesc de-a lungul coastei sudice, iar capitala este în est, în timp ce partea de nord a insulei este total lipsită de dezvoltare, iar peisajul este predominant muntos şi abrupt. Chiar şi aşa, vei descoperi aici câteva plaje fabuloase, precum şi un vechi oraş abandonat cunoscut sub numele de Kastro, pe care îl poţi explora pe îndelete, departe de zonele aglomerate ale insulei.

Insula Skiathos oferă o gamă largă de idei de activităţi şi locuri speciale pe care să le vizitezi, cum ar fi bisericile şi mănăstirile vechi din jurul insulei. Arhitectura veneţiană a clădirilor din capitala Skiathos Town, frumuseţea zonelor rurale, acoperite de păduri luxuriante, bogaţia atracţiilor istorice şi de patrimoniu şi ospitalitatea prietenoşilor greci îţi vor lăsa cele mai bune impresii în această vacanţă.

În plus, staţiunile de pe insulă te aşteaptă şi cu cea mai bună selecţie de restaurante şi taverne, în special în oraşul Skiathos, care este, de altfel, şi cea mai bună destinaţie pentru o viaţă de noapte intensă, care te întâmpină cu numeroase baruri, cafenele, puburi şi cluburi de noapte ce satisfac orice gust.

 

De Geanina Ichim

Sejur Skiathos 

Vila Dimitris 2*- de la 399 lei/persoana, 6 nopti de cazare fara masa, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

 

×
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close