Antena 3 CNN Timp liber Turism Rhodos, insula cu 300 de zile însorite pe an

Rhodos, insula cu 300 de zile însorite pe an

Rhodos, insula cu 300 de zile însorite pe an
22 Aug 2016   •   14:57
 Potrivit legendelor grecești, Zeus i-a promis lui Helios pământul ivit din mare, insulă pe care zeul soarelui a binecuvântat-o cu 300 de zile însorite pe an, și pe care a dăruit-o frumoasei nimfe Rhoda, ca dar de nuntă. Din iubirea lor s-au născut trei prunci - Kamiros, Lindos și Ialissos, numele celor trei așezări fermecătoare ale insulei Rhodos.

Locul încărcat de legende


De acest dar profită astăzi mii de turiști din toată lumea, care se bucură de clima blândă pe tot parcursul anului, de peisajele sublime și de coastele mândre cu plaje nisipoase și valuri spumoase în nuanțe de albastru precum călimara.

Rhodos este o insulă încărcată de istorie și povești, devenită cunoscută în preajma anului 290 î.Hr, când s-a poruncit construirea uneia dintre cele mai impozante statuii din lume – Colosul din Rhodos, a șaptea minune a lumii antice închinată lui Helios. Simbolul locului a dominat intrarea în portul orașului. Legenda spune că în timpul unui cutremur, a fost distrus un picior al acestei mărețe statui. Multă vreme s-a dorit reconstruirea Colosului însă un oracol grecesc a interzis acest lucru. În jurul anului 653 arabii au cucerit aceste meleaguri, iar statuia a fost vândută unui sirian, care ar fi cărat-o pe 900 de cămile, potrivit poveștilor grecești.

Orașul cavalerilor

Portul cosmopolit al orașului Rhodos este plin de simboluri antice, care te introduc într-o lume de poveste, în timprile medievale când Cavalerii Ordinului Sf. Ioan ridicau aici palate fortificate și hanuri. O plimbare în centrul istoric al capitalei insulei Rhodos, este de nelipsit într-un sejur aici, mai ales dacă te pasionează istoria. Vei avea posibilitatea să vizitezi Palatul Marilor Maeștri, dar și zidurile de apărare care se întind precum o panglică în jurul vechiului oraș.

 

De Mădălina Isar

Sejur Rhodos

Hotel Africa 2* - de la 365 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

×
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close