Antena 3 CNN Timp liber Turism Vacanță de poveste pe tărâmul piratului Barbarossa

Vacanță de poveste pe tărâmul piratului Barbarossa

Vacanță de poveste pe tărâmul piratului Barbarossa
15 Mai 2015   •   16:37
Binecuvântată cu 60 de plaje de toate tipurile, Skiathos păstrează amprentele vechilor civilizații, care au stăpânit-o de-a lungul timpului. De la venețieni, bizantini și până la pirații furioși, insula cu un trecut tumultos te întâmpină cu povești antice și peisaje sublime.

La pas pe străduțele cu case în alb-albastru

Skiathos nu este o insulă foarte mare, așa că dacă vrei să explorezi străduțele labirintice ale capitalei cu același nume, o poți face chiar la pas. Urcă sau coboară străduțele în scări și lasă-te cucerit de frumusețea și curățenia orașului, renumit pentru construcțiile în nuanțe simpatice.

Cu un stil absolut romantic, dar în același timp cosmopolit, Skiathos cucereste prin diversitate. Indiferent dacă te afli aici în căutare de liniște, dacă ești cu cei mici, sau dornic de aventuri, te vei putea bucura de activitățile preferate.

Explorează viața subacvatică

Asemanată cu insulele din Caraibe, Skiathos se laudă cu cele mai azurii ape și o bogată viață marină. Pentru o experiență de neuitat, explorează tărâmul subacvatic, practicând scuba diving și lasă-te cucerit de “curcubeul” de peștișori și de recifele de corali.

Gustă din bunătățile locale

Pitorească și liniștită, Skiathos are o mulțime de așezări de pescari peste care timpul nu a trecut. Obiceiurile meșteșugărești și tradițiile culinare au fost păstrate încă din cele mai vechi timpuri. Încearcă peștele gătit la abur stropit din plin cu suc de lămâie, alături de un vin roșu, parfumat, pe una dintre tavernele așezate pe malul mării.

Nopți incendiare în Koukounaries

Dacă îți place viața de noapte, poși să te distrezi până în zorii zilei în cluburile moderne aflate pe plaja cu nisip fin, din stațiunea Koukounaries. Zona este renumită în special pentru hotelurile de lux și oportunitățile de petrecere a timpului liber.

 

Sejur Skiathos 

Hotel Golden Beach 3*- de la 393 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. . Detalii pe www.besttourism.ro, call center 031/226332

de Madalina Isar

×
Parteneri
Şeful Băncii Naţionale, avertisment pentru Guvern
x close