Antena 3 CNN Timp liber Turism Vacanță pe Insula Albă, a Greciei

Vacanță pe Insula Albă, a Greciei

Vacanță pe Insula Albă, a Greciei
13 Iul 2016   •   17:15
 Lefkada este una dintre destinaţiile elene de top. În fiecare an mii de turişti din Europa ajung aici pentru a se bucura de clima caldă, plajele frumoase, mare turcoaz, munţii spectaculoşi cu cascade uimitoare, dar şi pentru a explora cultura bogată a insulei şi satele tradiţionale fermecătoare.

Explorează Nydri, cea mai pitorească așezare


Insula Lefkada se mândreşte cu ape cristaline, de un turcoaz ireal, şi plaje spectaculoase, care acoperă cea mai mare parte a vacanţei, însă dincolo de asta, există în această regiune numeroase atracţii, situri istorice, muzee şi mănăstiri deosebite.

Printre cele mai importante simboluri pe care nu trebuie să le ratezi, sunt staţiunea Nydri, castelul veneţian medieval Agia Mavra, oraşul preistoric Nirikos, Mănăstirea Faneromeni, cel mai important centru religios de pe insulă, Muzeul de Arheologie, capul Lefkada, Biserica Agios Ioanis Antzoussis, Cascadele Dimosari şi numeroase alte atracţii turistice, care îţi vor umple sufletul cu bucurie.

Capul Lefkata şi legendele locului

Una dintre cele mai frumoase regiuni ale insulei Lefkada, renumită pentru stâncile albe, de calcar, de unde vine şi numele, „alb” – Leukos, este Capul Lefkata, în partea de sud a insulei, care impresionează nu doar cu peisajul uluitor care îţi taie răsuflarea, dar și prin povestea de care este legată.

În conformitate cu mitologia greacă, scriitoarea de poezii Sappho, născută pe insula Lesbos, s-a aruncat în mare din cauza iubirii pe care o purta lui Phaon, un barcagiu. Promontoriul, denumit odinioară Capul Ducatio, este dominat de farul construit în anul 1813, care se află acum pe ceea ce a fost templul lui Apollo.

 

De Geanina Ichim

Sejur Lefkada 

Hotel Nostos 2*-de la 1 euro + 699 lei/persoana, 6 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu autocarul, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

×
Parteneri
Noi sancțiuni drastice pentru șoferii prinși băuți sau drogați la volan în România
x close