Antena 3 CNN Travel Festival de colinde, la poalele Bucegilor

Festival de colinde, la poalele Bucegilor

Cete de colindători din toate zonele României se vor aduna în nordul județului Dâmbovița, într-un festival al obiceiurilor de Crăciun, în weekendul 9-10 decembrie.

Festival de colinde, la poalele Bucegilor
Sursa foto: Primăria Moroeni
de Diana Scarlat    |    29 Noi 2023   •   11:14

La poalele Bucegilor, foarte aproape de Sinaia, Localitățile Moroeni și Pietroșița au ceva din aerul satului tradițional medieval, dar și din fastul caracteristic Bucureștiului interbelic.

Combinația unică de stiluri arhitecturale de aici amintește de capitalele Țării Românești – București și Târgoviște – dar și de stațiunea regală, de Castelul Peleș, de vilele construite de regii României și de boierii cei mai înstăriți.

Are elemente specifice Țării Muscelului, dar și arhitecturii italiene, care se împletesc armonios cu brâncovenescul și neoromânescul, pentru că aici, între Pucioasa și Sinaia, la poalele muntelui, s-au împletit mai multe culturi. Tocmai de aceea, înainte de Crăciun, la Moroeni a devenit deja tradiție locală defilarea cetelor de colindători din mai multe zone istorice.

De anul acesta, festivalul colindelor va avea două zile de desfășurare, după ce s-a alăturat și comuna învecinată, Pietroșița, unde sâmbătă, pe 9 decembrie, va fi un adevărat maraton al colindătorilor, iar gospodinele harnice le vor împărți oaspeților colaci și gogoși calde, de post, așa cum e obiceiul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Colindătorii vor cânta în centrul comunei Pietroșița, lângă Primărie - instituția este găzduită de clădirea care în trecut adăpostea Vama între Țara Românească și Transilvania, iar de jur împrejur sunt foste conace boierești ce fac parte din patrimoniul național.

Unul dintre conace, Casa Manolescu, va fi gazda cetelor de colindători, în curtea interioară fiind amenajat și un Belen – specific Bisericii Catolice, dar preluat ca element tradițional al culturilor creștine. Belenul va fi amenajat chiar în fostul grajd al casei boierești, pentru a aminti de Nașterea Domnului Isus.

Casa Manolescu se va putea vizita de vineri, 8 decembrie, iar colindătorii vor începe recitalul sâmbătă, de la ora 16.00. Se mai pot vizita Muzeul de Etnografie de la Pietroșița și Biserica Joseni, un monument istoric unic în zona Munteniei, fiind ridicat cu 250 de ani în urmă, în stilul arhitectural caracteristic bisericilor din Bucovina.

Parada costumelor populare

A doua zi, pe 10 decembrie, cetele de colindători de la Moroeni vor porni, de la ora 11.00, într-o paradă a tradițiilor, din „capul satului” (zona stadionului), până în centrul comunei, unde apoi vor fi recitaluri pe scena amenajată în aer liber. Festivalul Colindelor de la Moroeni ajunge la cea de-a V-a ediție anul acesta, fiind centrat pe parada a costumelor şi a obiceiurilor specifice colindătorilor sosiți din diverse zone ale țării.

Anul acesta vor fi colindători din comuna Moisei – județul Maramureș, comuna Borca - județul Neamț, comuna Ilișești - județul Suceava, comuna Vorona – județul Botoșani, cărora li se alătură colindătorii locali, într-un spectacol unic al tradițiilor românești. Pentru că festivalul își propune să dea cuvântul fiecărui tip de colind care se cântă de Crăciun în contemporaneitate, vor fi reprezentate în cadrul evenimentului atât cântecele și dansurile tradiționale, cât și colindele bisericești, coruri locale, dar și creații laice, care se adaugă celor folclorice.

După ce colindătorii vor parcurge aproape 1 kilometru, pe DN71, în paradă, concertul în aer liber va fi deschis de Fuego (Paul Surugiu) - reprezentativ pentru creațiile contemporane, de autor, deosebite de cele tradiționale, cu autor colectiv, anonim, dar asimilate, în cel mai firesc mod, sărbătorii creștine. Apoi, fiecare grup de colindători va urca pe scenă, pentru a cânta alte tipuri de colinde.

Turiștii care vor dori să participe la spectacolele organizate sâmbătă și duminică, 9-10 decembrie, vor avea intrarea liberă și vor putea participa inclusiv la tombola organizată duminică de Primăria Moroeni. Fiind la circa 25 de kilometri distanță față de Sinaia, zona Pietroșița-Moroeni este perfectă pentru un weekend în natură, înainte de Crăciun. Locuri de cazare în zonă mai sunt la Moroeni și la Runcu, în zilele evenimentului, dar și la Pucioasa sau la Sinaia.

×
Pelerinaj la Mâna Sfântului Ioan Rusu, adusă la Mănăstirea Pantocrator
x close