O bătrână a fost la un pas de moarte, aseară, chiar înainte de a ajunge cu trenul în București. “Îngerul” ei păzitor a fost doamna Flori Cristea, o asistentă de la spitalul Militar, care circula cu același tren, împreună cu fica ei. Profund impresionată de toată scena care s-a petrecut în tren, Flavia, fica doamnei asistente a povestit cum a fost readusă la viață bunicuța. Alte comentarii, sunt de prisos. Povestea emoționantă:
“În seara asta am văzut moartea trecând pe lângă mine…la propriu. Căuta un suflet. Am simţit cum am smucit-o de mâna şi-am resuscitat viaţă. În seara asta m-am reîntors în Bucureşti şi m-am bucurat în tren, tot drumul, de compania mamei. Intră în tură de noapte la spital (pt cei care nu ştiu, mama e un fel de super erou din ăla care se trezeşte când alţii adorm, sau vine în zori când se crapă de ziua… de mai bine de 10 ani când simţea că-n oraşul nostru micuţ nu-şi mai face meseria de “asistenţă”, generic intitulată.) Aşadar vine aproape zilnic în spitalul Militar pe secţia numită cât se poate de sugestiv Terapie Intensivă – Cardiologie. Aşa că în seară asta se reîntorcea la lucru. Aproape de ultima staţie, o bătrânică începe să sforăie zgomotos. Nu o ia mai nimeni în seama. Cumva puţin în spatele meu nu reuşeam să-i văd faţă. Ajunşi la destinaţie, oamenii încep să o întrebe dacă coboară. Era liniştită de câteva minute, dar nu mai răspundea. Unii renunţă “Nu răspunde nu răspunde, asta e, să rămână în tren.” Mă uit către mama: “Sigur n-a murit?!”, mă întorc energic şi o înfașc de-un braţ…era rece, blocată. O strig pe mama, care încă nu se desmeticea fără ochelari. Îi ia pulsul..nimic.. Transpiraţie rece pe frunte. Mă uităm la mama, ştiam exact ce urma…mama mi-a fost profesor la cursurile de prim-ajutor patru ani în generală. O înfașc de mâna, îi ridic mai sus picioarele să-i circule sângele şi mama nu pridideşte cu masajul cardiac. Lumea se agită, după câteva momente cineva sună şi la salvare. Dar timpul simţim cum ticăie. O întindem pe bancheta… Resuscitare, resuscitare… nu simţim nimic, cu mâna încleştată în a ei, strigăm la ea…” Mamaie, ce faci, mamaie hai hai”.. După minute bune îi revine uşor, i se descleştează gură… Continuăm.. Apare o doamna alergând. “E bine?!”, întreabă. ” E bunica mea, a venit la spital.” Preţ de două trei minute se uită spre noi… încearcă să-şi ducă mâna spre faţă albă, cerată.
Mama îi ţine mâna straş, apoi o strigă “Ce faci mamaie?! Hai că-i bine!”
O pierdem iar… rămâne fără puls. O întindem pe bancheta. Masaj cardiac neîntrerupt… O ţin de mâna şi simt că-i târăsc viaţă.''
Continuarea, pe showbizreport.ro.
