Antena 3 CNN Actualitate Adoptarea proiectului de lege care limitează tranzacţiile în numerar, amânată de Guvern

Adoptarea proiectului de lege care limitează tranzacţiile în numerar, amânată de Guvern

Adoptarea proiectului de lege care limitează tranzacţiile în numerar, amânată de Guvern
12 Feb 2014   •   17:38
Proiectul de lege care limitează tranzacţiile în numerar şi reduce comisioanele bancare a fost amânat de Guvern. Documentul va fi discutat în continuare cu reprezentanţii mediului de afaceri, care au formulat numeroase observaţii, a declarat Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.

Eugen Nicolaescu, propus de PNL ca ministru de Finanţe în locul lui Daniel Chiţoiu, a declarat că proiectul de lege a fost amânat la propunerea sa. După discuţiile cu mediul de afaceri, proiectul de lege va fi aprobat de Guvern şi transmis Parlamentului, care îl va adopta până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare.

"Guvernul a amânat adoptarea proiectului de lege, în urma propunerii mele, susţinută şi de ministrul delegat pentru Mediul de Afaceri. Maria Grapini, motivul fiind că mediul de afaceri are numeroase observaţii formulate la acest proiect. S-a convenit ca, în perioada următoare, să avem consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri, pentru a lua în considerare observaţiile acestora", a spus Nicolăescu.

Premierul Victor Ponta a anunţat la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului că acest proiect de lege va fi transmis Parlamentului, care este cel care va dezbate toate implicaţiile măsurilor şi "eventual" va modifica nivelul de plafonare.

Ponta a susţinut că Legislativul poate analiza cel mai bine toate implicaţiile legii, inclusiv prin consultarea sistemului bancar.

Ministerul Finanţelor, condus de Daniel Chiţoiu, a elaborat un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Guvernul vrea să interzică plata în numerar pentru cumpărările de terenuri, case şi maşini, indiferent de valoarea acestora, atât cumpărătorul, cât şi vânzătorul riscând o amendă de 20% din valoarea tranzacţiei.

Această prevedere este valabilă atât pentru firme, cât şi pentru populaţie şi cuprinde toate tipurile de imobil, precum şi orice fel de autovehicul, indiferent dacă este la prima vânzare sau second-hand.

De asemenea, Guvernul introduce noi plafoane privind plăţile maxime pe care firmele le pot efectua zilnic în numerar, precum şi plăţile în numerar pe care poate să le facă populaţia către firme.

Plăţile în numerar pe care le pot efectua firmele între ele şi către persoane fizice vor fi limitate la 2.000 de lei pe zi, de la 10.000 de lei pe zi, respectiv 5.000 de lei pentru un singur furnizor, şi va fi introdus un plafon de 10.000 de lei pentru astfel de plăţi între persoanele fizice.

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: proiect lege guvern Eugen Nicolaescu
Parteneri
ANM anunţă prognoza meteo pentru Săptămâna Mare
x close