Antena 3 CNN Actualitate Bărbatul jefuit din Voluntari a lucrat la SRI şi a asigurat securitatea pentru președintele SUA şi al FBI când au venit în România

Bărbatul jefuit din Voluntari a lucrat la SRI şi a asigurat securitatea pentru președintele SUA şi al FBI când au venit în România

Bărbatul căruia hoții i-au furat pistolul din vila din Voluntari este pensionar al Serviciului Român de Informații (SRI) şi a lucrat la Brigada Antitero.

de Ana Ciuvică    |    07 Ian 2024   •   11:09

Păgubitul este aşadar un fost ofițer al Serviciului Român de Informații, a lucrat la Brigada Antitero aproape nouă ani și are un palmares impresionat cu peste 18 ani de experienţă. 

Este vorba despre o persoană care, din ceea ce expune chiar el pe internet, a asigurat securitatea pentru importanți demnitari, pentru președintele Statelor Unite ale Americii, în momentul în care acesta a venit în România, pentru șeful FBI-ului când a fost la noi în ţară, dar și pentru mai mulți președinți de țări și, bineînțeles, pentru președintele României de mai multe ori. 

Păgubitul, din ceea ce expune el, a fost în Irak, în Emiratele Arabe Unite, dar și în Afganistan. 

Este un ofițer al Brigăzii Antiteroriste cu foarte multă experiență şi care era plecat în vacanță în acest weekend, în momentul în care mai mulți hoți ar fi intrat în casa lui și i-ar fi furat un pistol.

Potrivit surselor Antena 3 CNN, bărbatul avea permis pentru acest pistol, era ținut așa cum trebuie, erau respectate toate condițiile.

Este anchetă de amploare, după ce un bărbat din Voluntari a anunţat că hoţii i-au furat din locuinţă un pistol şi peste 20 de cartuşe, dar şi mai multe bijuterii. 

Jaful a avut loc într-un cartier rezidenţial din Voluntari. Poliţia organizează filtre pentru prinderea hoţilor. 

Proprietarul locuinţei i-a anunţat pe poliţişti că hoţii i-au intrat în casă în timp ce era plecat. Se pare că aceştia au acţionat la pont şi ştiau exact unde se află bijuteriile familiei. 

Hoţii au tăiat seiful şi au furat de acolo tot ce au găsit. În seif se afla şi un pistol letal dar şi peste 20 de cartuşe.

Se pare că după jaf, hoţii ar fi fugit pe câmp şi s-au făcut nevăzuţi. Poliţiştii au anunţat că îi caută pe făptaşi. 

×
Subiecte în articol: pistol Voluntari SRI
Parteneri
Noua fabrică din România care se deschide după Paște
x close