Antena 3 CNN Actualitate Bomba din farfurie! 28 de restaurante şi fast-food-uri din Bucureşti, amendate pentru grave nereguli

Bomba din farfurie! 28 de restaurante şi fast-food-uri din Bucureşti, amendate pentru grave nereguli

Bomba din farfurie! 28 de restaurante şi fast-food-uri din Bucureşti, amendate pentru grave nereguli
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
28 Mai 2016   •   22:54

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 147.000 de lei mai multe unităţi de alimentaţie publică din Bucureşti şi judeţul Ilfov pentru lipsa unor documente sau nereguli referitoare la produsele folosite, în timp ce 185,5 kilograme de carne au fost retrase din circuitul consumului uman, a anunţat, vineri, instituţia.

Comisarii ANPC au desfăşurat în data de 25 mai 2016 o acţiune de verificare a respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind protecţia consumatorilor în unităţi de alimentaţie publică, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 147.000 lei şi două avertismente. De asemenea, au fost dispuse măsuri de oprirea temporară a prestării serviciilor pentru trei dintre operatorii economici controlaţi, până la remedierea deficienţelor.

"Au fost oprite definitiv de la comercializare şi retrase din circuitul consumului uman 185,5 kg de carne şi produse din carne în valoare de 8.306 lei şi 63 bucăţi de lipii în valoare de 122 lei. Au fost oprite temporar de la comercializare 38 kg de carne şi produse din carne în valoare de 1.145 lei şi a prestărilor de servicii", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Autorităţii.

ANPC publică şi numele unor unităţi de alimentaţie publică în care au fost găsite nereguli, respectiv Cofetarie Franţuzească, Restaurant Beirut, Restaurant Zaitone, Restaurant Divan, Restaurant Picolo Mondo, Restaurant Vaca MUUU, Restaurant Yoshi, Restaurant Arăbesc Sis Kebab, mezze.ro- mâncare libaneză cu livrare la domiciliu, Restaurant Dines, Four Season, La Oriental, Tarboush restaurant, Sultan, Restaurant Marele Zid, Restaurant Templul Soarelui, Memos, Karamna, El Bacha, L'Incontro, Adress Fodd- restaurant cu specific turcesc, Tripoli- restaurant cu specific libanez, Restaurant No Name, Restaurant Coin Vert, Zen Sushi, Restaurant CHONG Quing, Restaurant Indian, Bozan Usta - Fast Food cu specific turcesc, Dristor Doner Fast Food, Restaurant Chineese Garden.

Principalele abateri constatate de inspectorii ANPC în urma controalelor efectuate au vizat utilizarea de materii prime şi semipreparate cu data limită depăşită; aprovizionarea de materii prime fără documente de provenienţă; utilizarea de semipreparate supuse operaţiunii de congelare, fără a avea autorizaţie în acest sens şi fără a avea posibilitatea de a stabili data durabilităţii minimale; semipreparate şi semifabricate în unitatea proprie, porţionate, congelate în unitate fără a avea autorizaţie şi care prezentau evidente modificări organoleptice (arsuri de congelare) şi care nu aveau elementele de identificare sau documentele de provenienţă; spaţii frigorifice care aveau un grad avansat de uzură şi neigienizate; depozitarea ouălor la temperatura mediului ambiant; lipsa traducerilor în limba română a meniului şi a afişului privind meniul zilnic, etc.

Deficienţele menţionate, care au fost consemnate în procesele verbale de constatare a contravenţiei întocmite, au fost transmise şi către DSVSA Bucureşti.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Mobilizare impresionantă pentru Aryan, copilul rătăcit
x close