Antena 3 CNN Actualitate Cristian Diaconescu, despre războiul din Ucraina: ”Lumea nu va mai fi la fel”

Cristian Diaconescu, despre războiul din Ucraina: ”Lumea nu va mai fi la fel”

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României și diplomat de carieră, a fost invitat în platoul Antena 3 în cadrul ediției eveniment organizate cu ocazia vizitei la București a vicepreședintelui SUA, Kamala Harris.

Cristian Diaconescu, despre războiul din Ucraina: ”Lumea nu va mai fi la fel”
Sursa foto: Antena 3
de Adelina Miron    |    11 Mar 2022   •   16:07

Întrebat ce mesaj transmite Rusia prin atacarea zonelor vestice ale Ucrainei în timpul vizitei vicepreședintelui SUA în estul Europei, Cristian Diaconescu a răspuns:

„În zona vestică din Ucraina locuiesc etnici români, slovaci, unguri din state NATO. Din acest punct de vedere, ideea de presiune și de contrareacție agresivă a Federației Ruse este în vigoare chiar în condițiile în care doamna vicepreședinte a SUA vrea să transmită un mesaj cât se poate de simplu: Polonia și România sunt apărate, iar SUA își asumă această apărare, Flancul Estic reprezintă o garanție de apărare a întregului spațiu euroatlantic, Moscova trebuie să înțeleagă că dacă va face un pas în plus va intra direct în coliziunile cu SUA.”, a transmis Cristian Diaconescu.

Citește și: Kamala Harris în România! Imagini exclusive de la întâlnirea cu Klaus Iohannis | Editie eveniment la Antena 3

Fostul ministru de Externe este de părere că atacul Rusiei în Ucraina va schimba fundamental lumea:

„Lucrurile vor fi ceva mai nuanțate. Din acest moment va trebui să fim mult mai inteligenți și mult mai atenți la modul în care vom explica lumii întregi că noi suntem la frontieră și, în egală măsură, lumea întreaga va înțelege că noi suntem la frontieră. Aceste aspecte nu pot fi luate de plano, ca și cum nu trebuie să faci nimic, vine Kamala Harris, garanțiile de securitate sunt asigurate. Va fi nevoie de muncă, de profesionalism și de un anumit tip de atitudine pentru că lumea nu va mai arăta la fel. Cineva spunea la un moment dat că vacanța după cel de-Al Doilea Războil Mondial s-a terminat.”, a spus Cristian Diaconescu.

Citește și: Direcția principală de informații a Ministerului Apărării al Ucrainei: ”Putin pregătește un atac terorist asupra Centralei Nucleare de la Cernobîl”

 

 

 

 

 

 

×
Parteneri
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are
x close