Antena 3 CNN Actualitate Cu cardul la ANAF. Plăţile vor fi posibile până la începutul lunii septembrie, în toată ţara

Cu cardul la ANAF. Plăţile vor fi posibile până la începutul lunii septembrie, în toată ţara

Cu cardul la ANAF. Plăţile vor fi posibile până la începutul lunii septembrie, în toată ţara
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
28 Iun 2016   •   23:15

Plata cu cardul la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va fi posibilă până la începutul lunii septembrie, în toată ţara, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, marţi, într-un briefing la Palatul Victoria.

Întrebată când se va putea face în toată ţara plata cu cardul la Trezorerie, Anca Dragu a spus că în câteva zile acest lucru va deveni posibil în judeţele Galaţi şi Timişoara.

"În acest moment au fost semnate contractele şi se achiziţionează POS în două judeţe, în Galaţi şi Timişoara, şi e o chestiune de două-trei zile până când într-adevăr ele vor fi efectiv operaţionale. Achiziţia aceasta pentru acest serviciu pentru plata cu cardul s-a făcut diferenţiat pe ficare regiune a ANAF. Practic Galaţi şi Timişoara au fost cele mai avansate", a spus Dragu.

Aceasta a precizat că în câteva săptămâni urmează să fie implementat acest serviciu şi în celelalte regiuni ale ţării.

"Urmează într-un termen foarte scurt, de câteva săptămâni, şi celelalte regiuni ale ţării (...) Practic luna septembrie este luna în care se vor face plăţile pentru trimestrul trei. Până la începutul lunii septembrie toată ţara va avea această posibilitate, de a oferi servicii de plata cu cardul la ANAF", a mai afirmat Dragu

 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Senat: Schimbare importantă în regimul pașapoartelor
x close