Antena 3 CNN Actualitate Director din MIPE, trimis în judecată după ce a cerut taxă din salariul unor subordonaţi

Director din MIPE, trimis în judecată după ce a cerut taxă din salariul unor subordonaţi

Un fost director de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită.

Director din MIPE, trimis în judecată după ce a cerut taxă din salariul unor subordonaţi
Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
de Milena Niță    |    28 Dec 2023   •   12:18

Dragoş Adrian Iorga, director în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că lua mită de la subordonaţi, sub forma unei taxe din salariu.

Anunțul a fost făcut joi, de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

"În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1014/VIII/3 din 27 octombrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului Adrian Dragoș Iorga, la data faptelor director al Organismului Intermediar Regional pentru Programe Europene Capital Uman – Regiunea Bucureşti-Ilfov (instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de luare de mită (două fapte ambele în formă continuată) și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații (două fapte)", a anunțat DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

La începutul anului 2021, inculpatul Iorga Dragoș Adrian, în calitatea menționată mai sus, ar fi "ajutat" două persoane (prin remiterea nelegală a subiectelor și a răspunsurilor corecte) să ocupe, prin concurs, două posturi în cadrul unui proiect derulat prin Organismul Intermediar Regional București-Ilfov, instituție aflată în subordinea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (M.I.P.E.). 

În schimbul acestor "servicii" inculpatul ar fi pretins de la cele două persoane (martori în cauză) câte 1.500 lei lunar, de la data primirii primului salariu până la data finalizării proiectului, aspecte cu care cele două persoane ar fi fost de acord.

Conform "înțelegerii" menționate anterior, în perioada martie 2021 – octombrie 2023, inculpatul Iorga Dragoș Adrian ar fi primit de la cele două persoane suma totală de 75.600 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

De asemenea, s-a mai solicitat instanței de judecată să dispună confiscarea extinsă asupra sumelor de 10.000 dolari, 11.000 euro, 174.600 lei, cât și a cantității de 62,5 g lingouri din metal galben, ce pare a fi aur, ridicate de la inculpatul Iorga Dragoș Adrian, a precizat DNA.

×
Subiecte în articol: MIPE Iorga Dragoș Adrian mita taxa
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close