Antena 3 CNN Actualitate Educație Noi reguli pentru admiterea la liceu. Examen suplimentar pentru 50% din locuri

Noi reguli pentru admiterea la liceu. Examen suplimentar pentru 50% din locuri

Jumătate din locurile de la liceu ar putea fi ocupate prin examen de admitere. O parte dintre absolvenții de gimnaziu ar urma să dea atât Evaluarea Națională cât și un examen organizat la inițiativa fiecărui liceu în parte. 

de Ştefan Petrică    |    27 Apr 2023   •   17:20

Elevii de clasa a VIII-a vor putea susține pe lângă Evaluarea Națională și un examen de admitere la un liceu.

Este măsura introdusă joi, în legile Educației aflate în dezbatere parlamentară.

Săptămâna viitoare ar trebui ca aceste modificări ale legilor Educației să treacă de Camera Deputaților și să meargă la Senat în forul decizional.

Una dintre modificări ar putea fi chiar o premieră, dat fiind faptul că elevii care vor să intre la liceu, ar putea da atât Evaluarea Națională cât și un examen de admitere la liceu, însă fiecare instituție liceală va decide dacă va implementa un astfel de examen.

Citește și: Legile Educaţiei au fost adoptate de Guvern. Ministrul Ligia Deca anunţă ce se schimbă la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională

Pe de altă parte, ar trebui să facă acest lucru pentru doar 50% dintre locuri, nu pentru 60% cum era propunerea Executivului în momentul în care proiectul legilor educației a ajuns în Parlament.

Această modificare a stârnit destul de multe controverse, dar s-ar putea aplica începând cu anul viitor.

Dacă proiectele legilor trec de Parlament până în toamnă, prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024. 

×
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close