Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultate PISA 2022. România, penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări la cele trei evaluări de bază: lectură, matematică şi ştiinţe

Rezultate PISA 2022. România, penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări la cele trei evaluări de bază: lectură, matematică şi ştiinţe

Testările PISA 2022 s-au desfășurat în primăvara anului 2022, la finalul pandemiei Covid-19, iar în România au participat peste 7.000 de elevi din 180 de şcoli.

Rezultate PISA 2022. România, penultima în UE și pe locurile 45-48 din 81 de țări la cele trei evaluări de bază: lectură, matematică şi ştiinţe
Sursa foto: Getty Images I arrowsmith2
de Georgiana Adam    |    05 Dec 2023   •   12:20

România nu a înregistrat niciun progres în cinci ani, față de celelalte țări participante la PISA 2022.

Astfel, România se clasează pe penultimul loc în rândul țărilor UE participante la această evaluare, înaintea Bulgariei, care a înregistrat regrese semnificative, iar la nivel general apare pe locul 45 din totalul de 81 de țări cu un punctaj mediu semnificativ mai mic decât media OCDE.

PISA este o inițiativă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) care are ca scop evaluarea competențelor elevilor la nivel mondial. PISA a fost lansat în 1997 și are loc la fiecare trei ani.

Rezultatele PISA arată performanța sistemului de învățământ. PISA se concentrează pe evaluarea abilităților și cunoștințelor pe care elevii le dobândesc în timpul școlarizării lor, cu accent pe citire, matematică și științe.

Testarea internaţională oferă o perspectivă asupra performanțelor școlare într-o varietate de țări și economii, permițând compararea rezultatelor și identificarea tendințelor la nivel global.

În rândul țărilor UE, România reușește să depășească doar Bulgaria, țară care a înregistrat un regres major atât la matematică, cât și la citire, precum și unul minor la științe față de PISA 2018. În urmă cu cinci ani, Bulgaria depășea România la capitolul Matematică. 

Rezultatele României comparativ cu media OCDE se mențin la un nivel semnificativ în condițiile în care, față de PISA 2018, media OCDE a scăzut considerabil: 15 puncte la matematică, -10 puncte la citire, -2 puncte la științe.

Dacă, în 2018, România înregistra 428 de puncte la citire, 430 la matematică și 428 la științe, acum pentru fiecare dintre cele trei evaluări, România a obţinut o medie de 428 de puncte.

Aceasta o plasează la o distanță de circa 50 de puncte de media OCDE și la circa 100 de puncte în urma liderului european, Estonia. La nivelul fiecărei evaluări, România ocupă locul 45 la matematică și citire și locul 48 la științe, în rândul celor 80 de țări și teritorii participante. 

Rezultate PISA 2022. Liderii internaţionali la testările PISA 2022

Matematică:

  • Singapore – 575 puncte
  • Macao (China) – 552 puncte
  • Taipei Chinezesc (denumirea OCDE) – 547 puncte
  • Hong Kong (China) – 540 puncte
  • Japonia – 536 puncte
  • Coreea de Sud – 527 puncte
  • Estonia – 510 puncte
  • Elveția – 508 puncte
  • Canada – 497 puncte
  • Olanda – 493 puncte

Citire:

  • Singapore: 543 puncte
  • Irlanda – 516 puncte
  • Japonia – 516 puncte
  • Coreea de Sud – 515 puncte
  • Taipei Chinezesc (denumirea OCDE) – 515
  • Estonia – 511 puncte
  • Macao (China) – 510
  • Canada – 507 puncte
  • SUA – 504 puncte
  • Noua Zeelandă – 501 puncte

Științe:

  • Singapore – 561 puncte
  • Japonia – 547 puncte
  • Macao (China) – 543 puncte
  • Taipei Chinezesc (denumire OCDE) – 537 puncte
  • Coreea de Sud – 528 puncte
  • Estonia – 526 puncte
  • Hong Kong (China) – 520 puncte
  • Canada – 515 puncte
  • Finlanda – 511 puncte
  • Australia – 507 puncte

Rezultate PISA 2018. România obține cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani

În 2018, România obținea cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică.

Scorul obținut la testarea PISA a fost în scădere față de ultimele două testări la care România a participat (2012 și 2015) la toate cele trei domenii testate: citire, matematică și științe, potrivit rezultatelor PISA 2018 publicate de către directoratul pentru Educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).

Rezultatele PISA 2018 la Citire/Lectură arată că România a obținut un scor de 428 de puncte, în scădere cu 6 puncte față de testarea PISA 2015, cu 10 puncte mai puțin decât la PISA 2012 și un punctaj cu 4 puncte peste cel de la PISA 2009.

Rezultatele PISA 2018 la Matematică înregistrează cea mai mare scădere față de testarea anterioară din istoria acestor teste. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.

Rezultatele PISA 2018 pentru Științe sunt și ele mai slabe, diferența față de cele de la PISA 2015 fiind de 9 puncte, iar față de 2012 – 12 puncte.

×
Subiecte în articol: PISA elevi romani
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close