Antena 3 CNN Actualitate Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment. Ce se întâmplă cu banii asiguraţilor

Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment. Ce se întâmplă cu banii asiguraţilor

Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment. Ce se întâmplă cu banii asiguraţilor
Sursa foto: Foto: Agerpres
29 Apr 2016   •   10:54

Astra Asigurări a intrat definitiv în faliment. Curtea de Apel Bucureşti a respins toate contestaţiile făcute împotriva deciziei luată de prima instanţă, în decembrie anul trecut.

O veste bună pentru asigurații Astra Asigurări, care își vor putea primi banii de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Fondul a preluat dosarele de daune și va putea să înceapă plățile cât de curând.

Până în prezent au fost despuse peste 30.000 de cereri de deschidere a dosarelor de daună. Dacă dosarele vor fi acceptate de FGA, aceștia își vor putea primi banii înapoi.

Dosarele pot fi depuse la FGA până în data de 23 mai, însă este posibil ca acest termen să fie prelungit.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a depus cererea pentru intrarea în faliment a companiei Astra la începutul lunii septembrie nul trecut, deoarece nu şi-a majorat capitalul social cu 425 de milioane de lei, aşa cum a cerut ASF.

Mai mult de 2 milioane de contracte de asigurări vor fi afectate de această decizie.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor a preluat clienţii Astra și nu putea acorda despăgubirile până la această decizia dată astăzi de Curtea de Apel.

Sursa: Digi24.

×
Subiecte în articol: astra asigurari faliment
Parteneri
Zeci de magistrați au picat testul psihologic
x close