Antena 3 CNN Actualitate Fermierii români ameninţă că blochează vămile şi Portul Constanţa

Fermierii români ameninţă că blochează vămile şi Portul Constanţa

Agricultorii ameninţă că vor bloca vămile şi Portul Constanţa în cazul în care Comisia Europeană nu prelungeşte interdicţiile în privinţa comerţului de cereale din Ucraina până la finalul acestui an.

de Cătălina Mănoiu    |    12 Sep 2023   •   14:44

Cererea vine în contextul în care eurodeputații și reprezentantii Comisiei Europene vor discuta azi despre efectele pe care le are decizia Rusiei de a pune capăt acordului privind cerealele.

Minigrul Agriculturii din România s-a întâlnit cu omologul său ungar şi au stabilit că este necesară prelungirea acestei interdicţii.

În plenul Parlamentului European, eurodeputaţii cer Comisiei Europene să reducă presiunea asupra fermierilor şi să găsească o soluţie pentru că expiră interdicţia privind cerealele ucrainene la finalul acestei săptămâni.

Comisia Europeană trebuie să vină cu o poziţie, iar europarlamentarii au cerut atât prelungirea interdicţiei, cât şi compensarea costurilor pentru transportul cerealelor ucrainene.

Ungaria, cât şi Polonia au anunţat că nu vor permite cerealelor din Ucraina să intre în ţară, ci doar să tranziteze, în ciuda oricărei decizii a Comisiei Europene.

În România, fermierii au trimis o scrisoare deschisă către autorităţi, dar şi la Parlamentul European, prin care au cerut prelungirea intedicţia cerealelor ucrainene pentru că, în caz contrar, preţurile vor scădea foarte mult şi nu vor putea suporta aceste fenomen.

"România s-a sacrificat și a facilitat importul și tranzitul la nivelul UE a 65% din produsele agricole de origine Ucraina, care cumulat cu efectele indirecte, respectiv creșterea substanțială a prețurilor inputurilor, a dus ca în prezent cca 45% din fermierii noștri să fie în imposibilitatea de a-și achita datoriile pentru inputuri și rate scadente în septembrie, respectiv octombrie 2023, din cauza prețurilor foarte mici încasate pe produsele agricole (Grâu, Orz, Rapiță, Floarea Soarelui și Porumb), care nu au acoperit costurile de producție foarte mari, cauzate de efecte indirecte.

Au crescut cantitățile importate/tranzitate pentru că nu au fost mijloace de supraveghere și control. Forțarea să se dubleze cantitățile ,,tranzitate lunar, pe mare”, până la 4 milioane tone va crea un haos și mai mare, o prăbușire a prețurilor și colaps/faliment pentru foarte mulți fermieri din România.

Dacă nu se va prelungi interdicția importurilor după 15 septembrie 2023, atunci prețurile se vor prăbuși și mai mult pentru fermierii din România, în special, și, se va reduce semnificativ achiziția produselor agricole din țara noastră, inclusiv pentru procesare, în detrimentul celei din Ucraina, chiar dacă nu îndeplinește aceleași condiții de calitate și rigoare a tehnologiei de producție, care forțează creșterea costurilor de producție din UE. Cu toate acestea consumatorii europeni plătesc același preț ridicat pe produse mai puțin calitative", se arată în scrisoarea deschisă trimisă de fermierii români.

Dacă cererile lor nu vor fi îndeplinite, fermierii români au anunţat că vor intra în grevă generală.

"În cazul nefericit în care până la 1.10.2023 nu se vor implementa cele 6 măsuri precizate anterior solicităm tuturor conducătorilor României să ia decizie unilaterală de interdicție așa cum au procedat și vor proceda Polonia și Ungaria, după 15.09.2023 și orice e nevoie pentru a nu se eluda și rămâne în aceeași situație gravă, agricultorii și cooperativele din România.

În caz contrar majoritatea agricultorilor și cooperativelor agricole vor intra în grevă generală într-un număr masiv și vor bloca Portul și toate vămile din țară pe perioadă nelimitată, până se va îndeplini o listă extinsă de probleme care vor fi prezentate la acel moment", au mai scris fermierii în scrisoarea deschisă.

×
Parteneri
Sebastian Burduja şi-a depus candidatura la Primăria Capitalei
x close