Antena 3 CNN Actualitate Legea care pedepsește actul sexual al unui adult cu un minor, modificată

Legea care pedepsește actul sexual al unui adult cu un minor, modificată

Legea care pedepsește actul sexual al unui adult cu un minor sub 16 ani va fi modificată.

Legea care pedepsește actul sexual al unui adult cu un minor, modificată
Sursa foto: Pexels/Karolina Grabowska
de Redacția Antena 3 CNN    |    04 Dec 2023   •   18:55

Propunerea legislativă adoptată astăzi de Senat modifică și completează Legea nr. 217/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286 privind Codul penal, a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi a Legii audiovizualului nr. 504/2002.

Proiectul de lege a fost iniţiat de senatorii PSD Robert Cazanciuc şi Diana Tuşa.

Închisoare de la 2 la 7 ani pentru raport sexual comis de un minor cu un alt minor sub 14 ani, dacă diferenţa de vârstă dintre aceştia este mai mare de 3 ani.

Se pedepseşte cu închisoarea de la 8 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi raportul sexual dintre un major şi un minor prin constrângere, punere în imposibilitate de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.

După articolul 218' se introduce un nou articol, art.218^, cu următorul cuprins: "Violul prin abuz de autoritate sau încredere"

Art.218^. - (1) Raportul sexual, actul sexual oral sau anal, precum şi orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise cu un minor cu vârsta între 16 şi 18 ani se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 9 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi dacă minorul se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau acesta a abuzat de poziţia sa recunoscută de încredere sau de autoritate asupra minorului ori de situaţia vădit vulnerabilă a acestuia, datorată unui handicap psihic sau fizic, unei situaţii de dependenţă, unei stări de incapacitate fizică sau psihică ori altei cauze.

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

×
Subiecte în articol: minor adult lege
Parteneri
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România
x close